Fostul premier al Italiei, Silvio Berlusconi, a murit azi la varsta de 86 de ani. El era internat de vineri la un spital din Milano din cauza leucemiei cronice de care suferea. Decesul sau a lansat un val de omagii din lumea politica si a fotbalului, Berlusconi fiind presedintele clubului AC Milan.
Il Cavaliere, cum era supranumit in Italia, fostul premier italian Silvio Berlusconi a murit luni la Spitalul San Raffael din Milano. Acesta se intorsese vineri in clinica, dupa o lunga spitalizare de 45 de zile care s-a incheiat in urma cu cateva saptamani, din cauza unei pneumonii si a unei forme de leucemie.
Silvio Berlusconi a dominat politica italiana, impreuna cu partidul sau, Forza Italia. A fost cel mai influent, dar si cel mai controversat politician din Italia postbelica. A fost un om de afaceri inainte sa fie seful al trei guverne, timp de noua ani, un record. Berlusconi a fost implicat in numeroase scandaluri si a avut probleme cu justitia de-a lungul carierei sale politice. A fost condamnat pentru fraude fiscale si coruptie, dar unele dintre aceste condamnari au fost ulterior anulate sau prescrise. Chiar si asa, aceste probleme juridice si de sanatate, cum ar fi un atac de cord, nu l-au impiedicat sa se intoarca in politica si sa revina in forta in octombrie 2022, fiind un sustinator al actualei sefe a Guvernului, Giorgia Meloni.
Berlusconi a fost criticat din cauza pozitiei sale fata de Razboiul rus din Ucraina, prin care sustinea ca presedintele ucrainean Volodimir Zelenski se face vinovat de tensiunile cu Rusia. Presedintele rus Vladimir Putin a fost unul dintre primii sefi de state care i-a adus un omagiu.
Vladimir PUTIN, PRESEDINTELE FEDERATIEI RUSE:„El avea un privilegiu pe care politicienii de asemenea clasa nu il au si anume el spunea ceea ce gandeste. Regret foarte mult.”
Sefa Guvernului italian, Giorgia Meloni, saluta memoria aliatului sau Silvio Berlusconi, pe care-l considera unul dintre cei mai influenti oameni din istoria Italiei.
Giorgia MELONI, PREMIERUL ITALIEI:„Silvio Berlusconi era, inainte de toate, un luptator. Era un om caruia nu-i era frica sa-si apere convingerile, iar curajul si hotararea sa l-au facut unul dintre cei mai influenti oameni din istoria Italiei.”
Clubul de Fotbal AC Monza, pe care Silvio Berlusconi il detinea din 2018, a salutat de asemenea memoria lui ”Il Cavaliere”. Sicriul cu trupul lui Silvio Berlusconi a fost transferat deja la Resedinta San Martino din Arcore la periferia orasului Milano. Miercuri sunt programate funeraliile de stat, oficiate la Domul din Milano. La funeralii va fi prezent inclusiv presedintele Italiei, Sergio Mattarella.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

