Fostul presedinte grec Karolos Papoulias, care a avut doua mandate intre 2005 si 2015, a murit duminica la varsta de 92 de ani, a anuntat presedintia elena, transmite Reuters, scrie Agerpres. 

Presedinta Katerina Sakellaropoulou i-a adus un omagiu lui Papoulias pentru rolul sau in rezistenta impotriva ocupatiei naziste in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial si impotriva juntei militare din Grecia din 1967-74.

″Participarea sa la rezistenta nationala si la lupta impotriva dictaturii... a reflectat devotamentul sau continuu fata de idealurile de libertate si dreptate, pe care le-a aparat de-a lungul intregii sale vieti″⁣, a declarat Sakellaropoulou intr-un comunicat.

″A onorat cea mai inalta institutie a statului prin etica si comportamentul sau, aparand cu tarie coeziunea sociala si unitatea nationala”, a adaugat ea.

Veteranul politician grec a fost presedinte in perioada de varf a crizei economice din 2008-2009. Provenind din randurile partidului socialist Pasok, Karolos Papoulias a fost ales pentru prima data presedinte in 2005, inainte de a fi reales pentru un al doilea mandat de cinci ani in 2010, la inceputul crizei grecesti, care a aruncat tara in cele mai grave tulburari politice si economice din ultimele decenii.

Apoi s-a confruntat cu furia grecilor, iar popularitatea sa a suferit o lovitura fatala din cauza sprijinului sau pentru austeritate, dictat de UE si FMI.

In octombrie 2012, Grecia era cuprinsa de o criza a datoriilor in crestere si de reduceri salariale nepopulare. Protestatarii au blocat o parada nationala in Salonic si au scandat “tradator” la trecerea presedintelui Papoulias, in varsta de 83 de ani, la acea vreme.

Inainte de a pleca nemultumit de la parada, a tinut sa-si impartaseasca gandurile cu presa si cei care-l huiduiau.

″Am luptat pentru Grecia. Am fost un luptator al rezistentei cand aveam 15 ani, luptand impotriva nazismului si a germanilor”, a declarat seful statului la acea vreme, al carui tata a fost un ofiter superior al armatei care a luptat si el pentru Grecia, rememoreaza AFP.

Karolos Papoulias a fost unul dintre primii politicieni care a renuntat la salariul sau in semn de solidaritate “cu sacrificiile poporului”.

Nascut la Ioannina, in Epir (nord-vest), la 4 iunie 1929, a activat in rezistenta antinazista din 1942 pana in 1944, cand era doar un adolescent. Dupa ce a studiat dreptul la Atena, Milano (Italia) si Koln (Germania), a devenit avocat in 1963, profesie pe care a practicat-o pana in 1981, cand a fost numit secretar de stat pentru afaceri externe de catre Andreas Papandreou.

In timpul dictaturii coloneilor (1967-1974), a plecat in exil in Germania si a devenit unul dintre cofondatorii Miscarii Socialiste Pan-elene (Pasok), condusa de Andreas Papandreou.

Membru al parlamentului din 1977 pana in 2000, a fost de doua ori ministru al afacerilor externe in guvernele socialiste (1985-1989 si 1993-1996) si a condus politica pro-araba si pro-sarba a Pasok in timpul razboiului iugoslav din anii 1990.

In adolescenta a fost un atlet de top, campion national la saritura cu prajina si membru al echipei nationale de volei.

Sursa: