Ar fi "prostesc" sa se creada ca sanctiunile occidentale impotriva companiilor rusesti ar putea avea vreun afect asupra guvernului de la Moscova, a declarat vineri Dmitri Medvedev, fost presedinte al tarii si actual sef adjunct al Consiliului de Securitate din Rusia, potrivit Reuters.
Sanctiunile nu vor face decat sa consolideze societatea rusa, nu sa produca nemultumire publica fata de autoritati, a spus Medvedev intr-un interviu pentru agentia rusa de presa RIA.
Occidentul a impus o serie ampla de sanctiuni impotriva Rusiei in urma invaziei din Ucraina, insa, la o luna de la declansarea razboiului, Kremlinul spune ca va continua sa atace pana cand isi va indeplini obiectivele de "demilitarizare" si "denazificare" a Ucrainei.
Unele sanctiuni au vizat in mod direct afaceristi miliardari considerati a fi apropiati de presedintele Vladimir Putin.
"Haideti sa ne intrebam: poate avea vreunul dintre acesti mari oameni de afaceri cea mai mica influenta asupra pozitiei conducerii tarii?", a spus Medvedev. "Va spun deschis: nu, in niciun caz", a adaugat el.
Medvedev a mai spus ca sondajele de opinie arata ca trei sferturi dintre rusi sprijina decizia Kremlinului de a desfasura o operatiune militara in Ucraina si un procent si mai mare il sustine pe presedintele Vladimir Putin.
El i-a criticat pe rusii care s-au exprimat din strainatate impotriva invaziei.
"Se poate sa nu fii multumit de unele dintre deciziile autoritatilor, sa critici autoritatile. Este normal", a afirmat Medvedev. "Dar nu poti lua pozitie impotriva statului intr-o situatie atat de dificila, pentru ca asta este tradare", a adaugat fostul presedinte rus.


