Fostul primar de Constanta, cautat de mai mult timp de organele de drept, a fost adus aseara, in Romania. De la aeroportul Otopeni, Radu Mazare a fost transferat direct in penitenciar. El are de executat o pedeapsa de noua ani de inchisoare, fiind invinuit in dosare de coruptie.
Aeronava care l-a adus in Romania pe fostul primar al Constantei a aterizat aseara, la Otopeni. Radu Mazare a fost escortat de politie pe toata durata calatoriei.
"- Ce facea?
- Nimic, statea, ce poate sa faca?
- Mai in fata avionului?
- Nu, in spate. N-avea voie sa faca nimic. Era ok si nu a fost nici un scandal in Paris. S-a comportat normal."
De la aeroport, Mazare a fost preluat de reprezentantii Administratiei Nationale a Penitenciarelor. A fost dus la penitenciarul Rahova, unde va sta 21 de zile in carantina. Dupa aceasta perioada, cel mai probabil va fi mutat la cel din Tulcea sau Slobozia.
Mazare are de executat o pedeapsa de noua ani si zece luni de inchisoare. Potrivit anchetatorilor, el a primit aproximativ un milion de euro de la doua societati comerciale, pentru a simplifica primirea de catre acestea a documentelor pentru proiecte imobiliare. Fostul edil mai este judecat si in alte dosare de coruptie.
Radu Mazare a incercat sa scape de pedeapsa. La scurt timp, dupa ce a fugit in Madagascar, a solicitat azil politic pe motiv ca este persecutat in tara sa. Inaltul comisariat ONU pentru refugiati, unde a fost inregistrata solicitarea, nu s-a pronuntat inca. In pofida cererii sale, autoritatile din insula africana au acceptat extradarea lui Mazare si chiar au derulat toate procedurile extradarii extrem de rapid.
Din spatele gratiilor, Radu Mazare a declarat, printr-un comunicat, ca se simte victima unor nedreptati, dar cu toate acestea va suporta onorabil si demn detentia in Romania.

