Haosul larg raspandit a continuat in toata Franta pe parcursul noptii trecute, la cateva zile de la uciderea de catre politisti a tanarului de 17 ani Nahel M. Pana seara, in jur de 470 de oameni fusesera arestati, anunta ministrul de interne francez, Gerald Darmanin. Totusi, oficialul insista ca a existat o „micsorare” a intensitatii violentelor peste noapte dupa mobilizarea a 45.000 de politisti si jandarmi in toata tara. In ciuda sustinerilor ministrului, insa, exista informatii ca violentele au continuat la aceeasi intensitate in tara – autoritatile regionale au suspendat transportul public de noapte in mare parte din tara, iar pentru domolirea tensiunilor a intervenit inclusiv fotbalistul Kylian Mbappe. Haosul din Franta s-a raspandit si in Belgia vecina, acolo unde s-au facut zeci de arestari peste noapte – la Bruxelles s-au facut 100 de arestari, a scris presa franceza. In acelasi timp, in Guiana Franceza, teritoriu al republicii din America de Sud, violentele au erupt cu aceeasi intensitate precum cea din Europa, anunta digi24.ro

Arestarile de vineri noapte au inclus si 80 de persoane din orasul sudic Marsilia, al doilea cel mai mare al Frantei. 

Imaginile de pe retelele sociale au aratat o explozie care a zguduit zona portului vechi a orasului, Autoritatile locale ale orasului au anuntat ca investigheaza cauza acesteia dar ca nu cred ca au existat victime.

Atacatorii din Marsilia au spart un magazin de arme de foc si au furat pusti de vanatoare dar fara munitie, a transmis politia. O persoana inarmata cu o astfel de pusca a fost arestata, ulterior. Magazinul este, acum, pazit de politisti. 

Familia tanarului ucis a cerut jurnalistilor si publicului sa stea departe de procesiunea funerara programata pentru sambata si care va avea loc la Nanterre, locul celor mai dure proteste si violente de pana acum.

Haosul si violentele au ajuns pana in teritoriile Frantei din America

Tensiunile din Franta s-au extins si in afara Hexagonului, in teritoriile de peste mari  ale Frantei – violente similare au avut loc si in teritoriile franceze din Caraibe. 

Cele mai dure s-au petrecut in Guiana Franceza, teritoriu al republicii din America de Sud, acolo unde politistii au fost atacati cu arme de foc iar un glont ratacit a lovit un angajat guvernamental. Persoana de 54 de ani a murit, joi, la Cayenne, capitala provinciei. 

Oficialii au precizat ca barbatul ucis lucra in cadrul agentiei de control a tantarilor si ca se afla la balcon cand a fost impuscat. 

Nori grosi de fum s-au ridicat deasupra cartierelor din Cayenne dupa incendii. Autoritatile au facut apel la calm in conditiile in care si acest teritoriu indepartat se pregateste de inca o noapte de haos si violente. 

Prefectul din Guiana, Thierry Queffelec, a declarat ca firmele si transportul public se vor inchide mai devreme de vineri seara si a anuntat o interdictie temporara pe vanzarea si transportul de benzina pe timp de noapte.