Mai multe sindicate au facut apel la greva pe 2 iunie la Ministerul francez de Externe, un eveniment extrem de rar in diplomatia franceza, pentru a-si exprima "disconfortul" in fata unei "avalanse de reforme" care pune capat corpului diplomatic francez, transmit AFP si Agerpres.

Aceasta este a doua greva din istoria ministerului, prima avand loc in 2003 pentru chestiuni legate de indemnizatii, dupa cum a indicat Olivier da Silva, seful sindicatului CFTC, o dovada, potrivit acestuia,"a unui disconfort real intr-o institutie care insa nu are o traditie a razvratirii".

"Quai d'Orsay dispare treptat", sunt ingrijorate cele sase sindicate precum si un colectiv de 400 de tineri diplomati, denuntand in special reforma care pune capat diplomatilor de cariera, reduce activitatile consulare si desfiinteaza posturi; o reducere cu 50% a personalului la toate categoriile in mai putin de 30 de ani.

"Aceste masuri ce demonteaza instrumentul nostru diplomatic sunt o prostie intr-un moment in care razboiul tocmai a revenit in Europa", scriu ei.

Cea mai controversata reforma se refera la eliminarea treptata, pana in 2023, a ministrilor plenipotentiari si a consilierilor pentru afaceri externe.

Diplomatii vizati - aproximativ 700 de persoane - sunt chemati sa se alature unui nou corp de "administratori de stat".

Intr-un comunicat de presa, Quai d'Orsay a laudat "dialogul social de calitate" stabilit cu "toate sindicatele", subiectele fiind abordate "in spirit constructiv de ambele parti".

Reforma inaltei functii publice dorite de presedintele Emmanuel Macron prevede ca inaltii functionari publici sa nu mai fie atasati unei anumite administratii. Ei vor trebui sa faca schimbari in mod regulat pe parcursul carierei.

"Nu suntem interschimbabili! Am cel mai mare respect pentru colegii mei din alte administratii, dar nu stiu sa le fac treaba si ei nu stiu sa o faca pe a mea. Diplomatii au o imagine proasta a unor regi lenesi care fura bani publici, cand, in realitate, sunt functionari publici foarte atasati de administratia republicana. Si exista deja o mare diversitate a parcursului (profesional) la Quai d'Orsay", pledeaza Olivier da Silva.

Franta are a treia cea mai mare retea diplomatica din lume, dupa Statele Unite si China. Aproximativ 14.000 de angajati (permanenti, contractuali, recrutati local etc.) sunt angajati de ministerul francez al afacerilor externe, potrivit cifrelor oficiale.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

Sursa: