Serviciul de Securitate al Rusiei (FSB) a anuntat joi arestarea unui cetatean bielorus pe care il acuza ca, in colaborare cu serviciile secrete ucrainene, a efectuat la sfarsitul lunii noiembrie doua operatiuni, inclusiv una care a dus la explozia unui tren in cel mai lung tunel din Rusia, relateaza AFP si Agerpres, scrie hotnews.ro.

Suspectul a „marturisit” ca a plasat „opt dispozitive explozive” pe vagoanele-cisterna ale celor doua trenuri si ca a actionat la ordinul „serviciilor de securitate ucrainene”, a precizat FSB intr-un comunicat.

El a primit de asemenea instructiuni „din partea unui compatriot stabilit in Lituania” pentru executarea acestui „act terorist” al carui obiectiv era „de a distruge infrastructuri critice de transport si energie”, se mai arata in anuntul serviciului rus de securitate.

Primul atac a fost efectuat in noaptea de 29 spre 30 noiembrie in tunelul Bessolov din republica Bureatia, unde au fost detonate patru dispozitive explozive la trecerea unui tren care transporta carburant, apoi a fost executat un al doilea sabotaj asupra unui alt tren care circula pe o cale ferata alternativa pe unde a fost deviat traficul dupa primul sabotaj, a declarat duminica o sursa ucraineana.

Obiectivul operatiunii a fost de a scoate din functiune respectiva linie de cale ferata ce face legatura cu China si Mongolia si care trece prin tunelul Baikal-Amur din provincia Bureatia, tunel cu o lungime de 15,3 kilometri, a explicat aceeasi sursa.

Ce a scris presa rusa despre actele de sabotaj ale infrastructurii feroviare

Potrivit publicatiei ruse Kommersant, in primul sabotaj explozibilul a fost introdus sub tren si declansat dupa intrarea acestuia in tunel.

Canalul de Telegram Baza, apropiat de serviciile de securitate ruse, a notat ca in urma exploziei din tunelul Baikal-Amur sinele de cale ferata au fost grav avariate, iar combustibilul scurs din vagoane a inundat tunelul.

Kievul a revendicat mai multe atacuri asupra teritoriului rus de la inceputul razboiului declansat de Rusia in februarie 2022, dar este prima data cand serviciile secrete ucrainene executa astfel de operatiuni la mii de kilometri de linia frontului.

Serviciile speciale de la Kiev apeleaza tot mai mult la astfel de sabotaje ca tactica de razboi asimetric pentru a perturba logistica armatei ruse, in timp ce contraofensiva armatei ucrainene nu a dat rezultate si acum trupele ruse au trecut la ofensiva in unele sectoare ale frontului.

Pe langa atacurile din spatele liniei frontului asupra unor tinte rusesti, precum depozite de munitii, poduri strategice (cum au fost sabotajele asupra podului Crimeii), centre de comanda, baze aeriene sau linii feroviare, au fost efectuate de asemenea atacuri in teritoriile ucrainene ocupate de Rusia si chiar pe teritoriul rus, atacuri care au ucis responsabili rusi ori sustinatori ai Kremlinului.