Funeraliile printului Philip, sotul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, care a murit la 9 aprilie la varsta de 99 de ani, au avut loc, sambata, la castelul Windsor, intr-un format restrans. Tot ceremonialul a fost gandit chiar de catre printul Philip, iar regina Elisabeta s-a asigurat ca Operatiunea Forth Bridge, numele de cod pentru funeralii, va respecta intocmai dorinta ducelui.

Ceremoniile cunoscute sub numele de cod Forth Bridge au luat sfarsit, iar sicriul printului Philip a fost coborat in cripta regala din capela Saint George.

Au fost ceremonii pline de emotie la Castelul Windsor. Regina Elisabeta a II-a si-a luat astazi adio de la Philip, printul ei viking, cum ii placea sa-i spuna, dupa 73 de ani de casnicie. Odata cu familia regala, milioane de britanici si-au luat ramas bun de la cel mai longeviv print consort din istoria Regatului Unit.

Printul Philip a avut parte de o ceremonie militara, dar nu si de funeralii nationale. A fost dorinta lui. In deplina concordanta cu restrictiile antipandemie, la slujba din capela Saint George au participat doar 30 de persoane, in frunte cu suverana. In timpul procesiunii funerare, dar si pe durata slujbei, printii William si Harry NU au stat unul langa celalalt, pentru ca familia regala a dorit sa evite orice fel de tensiune care sa umbreasca funeraliile. 

Sicriul a fost scos din locul unde a stat timp de 8 zile si a fost plasat pe un Land Rover, special modificat pentru acest moment.

Slujba religioasa va avea loc la Capela Saint George. Cei patru copii ai cuplului regal si nepotii acestuia vor merge pe jos in spatele sicriului. Sicriul, purtat de militari din Marina Regala, va fi intampinat in fata intrarii vestice a Capelei Saint George de diaconul de Windsor si de arhiepiscopul de Canterbury.

Sapca militara si sabia de ofiter al Marinei Regale care i-au apartinut printului Philip vor fi depuse pe sicriu inainte de inceperea slujbei, iar insigna sa de Alteta Regala va fi depusa in altarul capelei.

Dupa incheierea slujbei religioase, la care vor asista regina Elisabeta a II-a si membri ai familiei regale, sicriul va fi depus in Cavoul Regal amenajat in interiorul Capelei St. George.

La sfarsitul ceremoniei, sicriul va fi coborat in cavoul regal, unde va ramane pana la decesul reginei. La cererea lui Philip, care si-a slujit tara in Royal Navy in cel de-al Doilea Razboi Mondial, sirenele marinei vor rasuna cu apelul „Action Stations” care ii cheama pe marinari la post. Arhiepiscopul de Canterbury va pronunta rugaciunea de binecuvantare inainte de intonarea imnului national.

Fotografia preferata a reginei Elisabeta cu printul Philip

Cu cateva ore inainte de funeraliile printului Philip, Casa Regala a publicat o fotografie cu ducele de Edinburgh si regina Elisabeta. Imaginea dateaza din 2003 si a fost realizata in Scotia de nora cuplului regal, Sophie, contesa de Wessex, in timpul unei vacante. Elisabeta si Philip poarta tinute de picnic, sunt relaxati si zambitori. Potrivit site-ului familiei regale, fotografia este una dintre preferatele suveranei britanice, pentru ca-i aduce aminte de vremurile cand ducele era sanatos si o prezenta constanta langa regina.

regina elisabeta si printul philip picnic scotia

Elisabeta a II-a, care spune ca moartea lui Philip a lasat un gol imens in viata ei, a vrut ca aceasta fotografie sa fie publicata pe paginile de social media ale casei regale, pentru ca memoria printului consort sa fie una pozitiva, dincolo de tristetea pierderii sale.

Sursa: