Furtunile de zapada au provocat haos in nord-estul Chinei in ultimele zile, iar ninsorile record din anumite zone au afectat traficul rutier, au intrerupt cursele feroviare si au generat ingrijorari legate de furnizarea cu energie electrica intr-o perioada in care temperaturile au inregistrat scaderi dramatice, a anuntat miercuri presa de stat chineza, citata de Reuters.

Traficul rutier din provincia Liaoning a fost grav afectat, iar majoritatea statiilor de taxare de pe autostrazi au fost inchise marti. Statiile pentru pasageri au fost de asemenea inchise, cu exceptia celor din orasele Dalian si Dandong.

De la instalarea unui val de frig duminica, temperaturile din nord-estul Chinei au scazut pana marti cu pana la 14 grade Celsius.

Meteorologii din provinciile Liaoning si Jilin au emis un cod rosu de viscol, cel mai sever nivel din sistemul in patru trepte de alerte meteorologice, transmite Agerpres. 

Autoritatile din nordul Chinei au depus eforturi intense pentru a asigura caldura in locuintele rezidentilor, crescand productia de energie si importurile de carbune, a raportat presa de stat chineza.

Compania de stat pentru electricitate din China a anuntat duminica "un echilibru foarte strans" intre furnizarea de energie si cererea de energie, care se va manifesta din aceasta iarna si pana in primavara anului viitor.

O mare parte din tara - inclusiv regiunea nord-estica - a fost afectata de intreruperi ale alimentarii cu energie electrica incepand din luna mai, intrucat preturile in crestere si rezervele scazute de carbune au dus la o limitare a activitatii centralelor electrice.

In orasul Shenyang, afectat de ninsori abundente, autoritatile locale au cerut magazinelor alimentare si comerciantilor din piete sa scada preturile la anumite legume si sa isi creasca stocurile de produse.

Sursa: