La Londra, aseară, au fost decernate premiile BAFTA. Cele mai prestigioase trofee din industria cinematografică britanică. Filmul „One Battle After Another" a dominat gala, a câștigat șase premii, inclusiv pentru cel mai bun film și cel mai bun regizor. Alte producții notabile precum "Sinner" și "Frankenstein" au obținut câte trei trofee fiecare în categorii precum designul de costume sau machiaj.

„One Battle After Another!”

Thriller-ul politic One Battle After Another a câştigat şase premii la Gala Bafta, inclusiv trofeele pentru cel mai bun film şi pentru cel mai bun regizor. Pelicula îşi consolidează astfel poziţia de favorit înaintea Galei Oscar de luna viitoare.

„-Am nevoie de tine, frate! Sensei! Te rog!
-Curaj, Bob! Curaj!
-Asta e tot? Curaj... Da. Mulțumesc! Fir-ar să fie! Trăiască Revoluția!”

Tot pentru rolul din One Battle After Another, veteranul Sean Penn a câştigat premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar. Este primul trofeu BAFTA din cariera actorului. Penn este nominalizat şi la Oscar pentru aceeaşi categorie.

„Sean Penn, One Battle After Another!”

Cea mai mare surpriză a serii a fost la categoria Cel mai bun actor în rol principal. Timothée Chalamet a pierdut trofeul în faţa lui Robert Aramayo pentru rolul din drama „I Swear”.

„Robert Aramayo din filmul I Swear!”

Actriţa în rol principal. Premiul a fost câştigat de Jessie Buckley pentru rolul Agnes Shakespeare în filmul Hamnet.

„-Vei fi curajos? 
-Da.
--Vei fi curajos? 
-Când ne vom întâlni din nou, noi trei? 
-Inimile copiilor noștri bat…”

Filmul Sinners a intrat în istorie Bafta ca producţia cu cele mai multe nominalizări, 13 la număr, obţinute de un regizor de culoare. A câştigat doar trei trofee, între care şi premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar.

Filmul Frankenstein a plecat acasă cu 3 trofee Bafta inclusiv pentru cel pentru machiaj și coafură.

„Apoi l-am văzut... numele tău. Victor Frankenstein.”

Avatar: Fire and Ash a câștigat trofeul pentru efecte vizuale speciale.

Iar lungmetrajul „Domnul Nimeni împotriva lui Putin”, povestea unui profesor rus care protestează față de războiul din Ucraina, a câștigat trofeul pentru cel mai bun documentar.

„Aduce-ți steagul! Suntem atât de lipsiți de onoare? Am fost desemnat să filmez totul. Sunt un propagandist pentru ei.”

Gala Premiilor Oscar va avea loc luna viitoare, la Los Angeles, unde marii câștigători de la BAFTA ar putea confirma statutul de favoriți și pe scena celei mai importante competiții cinematografice din lume.