Gaura neagra argantuana descoperita de astronomii din Marea Britanie este una dintre cele mai mari descoperite vreodata. Astfel de obiecte cosmince sunt extrem de rare si se crede ca sunt amplasate in centrul galaxiilor, potrivit The Guardian, transmite libertatea.ro. 

Oamenii de stiinta de la Universitatea Durham au descris descoperirile lor, publicate in revista Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, ca fiind „extrem de interesante”. 

Autorul principal al lucrarii, dr. James Nightingale, de la departamentul de fizica al universitatii, a declarat ca gaura neagra are o masa „de aproximativ 30 de miliarde de ori mai mare decat cea a Soarelui nostru”. 

„(…) este una dintre cele mai mari detectate vreodata si se afla la limita superioara a dimensiunii pe care credem ca gaurile negre o pot atinge in mod teoretic, asa ca este o descoperire extrem de interesanta”.

Gaurile negre ultramasive sunt cele mai mari obiecte din univers, cu o masa cuprinsa intre 10 miliarde si 40 de miliarde de ori mai mare decat cea a Soarelui. Astronomii cred ca acestea se gasesc in centrul tuturor galaxiilor mari, cum ar fi Calea Lactee.

Gaurile negre ultramasive sunt rare, iar originile lor sunt neclare. Unii cred ca acestea s-au format in urma fuziunii extreme a unor galaxii masive, cu miliarde de ani in urma, cand universul era inca tanar. 

Cercetatorii au folosit un fenomen cunoscut sub numele de lentila gravitationala, in care o galaxie din apropiere a actionat ca o lupa gigantica. Acest lucru a dezvaluit prezenta gaurii negre, o regiune in care atractia gravitationala este atat de puternica incat nici macar lumina nu poate scapa.

Oamenii de stiinta au folosit simulari pe supercomputere de la universitate si imagini capturate de telescopul spatial Hubble pentru a confirma dimensiunea sa. Acestia au declarat ca este prima gaura neagra descoperita cu ajutorul lentilelor gravitationale.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.