Un general rus a fost ucis si alti doi militari au fost raniti marti in urma exploziei unui "dispozitiv exploziv improvizat" cand vehiculul in care se aflau trecea pe langa Deir Ezzor, in estul Siriei, relateaza AFP, citand agentii de presa ruse.
"La 18 august, un dispozitiv exploziv improvizat a explodat in timp ce convoiul rus revenea dintr-o actiune umanitara, la 15 km de orasul Deir Ezzor", indica agentiile ruse, citand un comunicat al Ministerului Apararii de la Moscova.
Trei militari rusi au fost raniti in urma deflagratiei. In timpul evacuarii, unul dintre ei, un consilier militar de rang inalt cu grad de general-maior, a "decedat din cauza ranilor", adauga comunicatul.
Ministerul Apararii rus nu a oferit alte detalii.
Mai multe mii de soldati rusi sunt desfasurati in Siria in sprijinul armatei presedintelui Bashar al-Assad.
Interventia militara rusa, declansata in septembrie 2015, a schimbat cursul razboiului si a permis Damascului sa obtina victorii decisive, castigand terenul pe care il pierduse in fata rebelilor si jihadistilor din gruparea Statul Islamic.
La jumatatea lunii iulie, trei soldati rusi au fost raniti in explozia unei bombe la trecerea vehiculului lor pe o ruta din nord-vestul Siriei, unde participasera la o patrula comuna cu fortele turce.


