Parlamentul georgian a renuntat vineri la proiectul de lege privind „agentii straini", care a declansat o criza politica interna majora si care punea in pericol eforturile natiunii caucaziene de a strange legaturile cu Europa, transmite Reuters, relateaza hotnews.ro.
Vineri, parlamentarii au votat impotriva proiectului de lege in a doua lectura, dupa ce partidul de guvernamant Visul georgian si-a retras sprijinul pentru acest proiect de lege, potrivit site-ului parlamentului georgian.
Zeci de mii de georgieni au iesit in strada in capitala Tbilisi timp de trei nopti consecutive pentru a protesta impotriva initiativei, afirmand ca guvernul incearca sa duca tara tot mai mult catre dictatura.
Politia a folosit gaze lacrimogene, grenade de tip „flash-bang” (cu efecte acustico-luminoase) si tunuri cu apa pentru a dispersa protestatarii, care se adunasera in fata parlamentului din Tbilisi, retinand zeci de persoane.
Proiectul de lege ar fi impus organizatiilor neguvernamentale care primesc mai mult de 20% din finantare din strainatate sa se inregistreze la Ministerul Justitiei din tara ca agenti straini.
Opozantii au afirmat ca aceasta aminteste de o lege rusa din 2012, pe care Kremlinul a folosit-o extensiv pentru a reprima societatea civila si mass-media independenta.
Initiativa, promovata de partidul de guvernamant Visul Georgian, a amplificat criticile interne la adresa guvernului ca fiind prea apropiat de Moscova, in contrast cu opinia publica georgiana, care este puternic anti-rusa.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


