Gigantul cinematografiei franceze Gerard Depardieu, inculpat deja pentru viol, este vizat, de la jumatatea lunii septembrie, de o alta plangere, formulata de o actrita care il acuza ca a agresat-o sexual in timpul unor filmari in 2007, a indicat miercuri parchetul din Paris, potrivit AFP. "Si-a pus mana pe soldurile si pe fesele mele", iar apoi "mi-a spus direct: «Vrei sa mergi in cabina mea?»", a povestit Helene Darras.

Reclamanta, actrita Helene Darras, si-a detaliat acuzatiile intr-o emisiune care va fi difuzata joi pe postul public France 2, afirmand ca a fost agresata pe platoul de filmare al peliculei "Disco".

In timpul filmarilor, Gerard Depardieu "si-a pus mana pe soldurile si pe fesele mele" iar apoi "mi-a spus direct: 'Vrei sa mergi in cabina mea?' ", a povestit actrita. Darras l-a refuzat, insa "asta nu a schimbat nimic", a adaugat ea.

"Intre duble continua sa ma pipaie", a mai spus aceasta. Parchetul a precizat ca analizeaza in prezent aceasta plangere, care se refera a priori la fapte prescrise, pentru a stabili daca aceasta trebuie clasata sau daca vor fi demarate cercetari. Avocatul actorului nu a putut fi contactat imediat.

Gerard Depardieu nu se va mai implica in vreun proiect pana la clarificarea acuzatiilor Pe langa aceasta plangere, Gerard Depardieu se afla deja in centrul unei alte anchete, la Paris. Actorul a fost pus sub acuzare (echivalent cu a fi inculpat in dreptul francez), la 16 decembrie 2020, pentru viol si agresiune sexuala dupa o alta plangere, formulata de actrita Charlotte Arnould, care a denuntat doua violuri la domiciliul din Paris al starului, la sfarsitul lui august 2018.

Actorul, care s-a confruntat in aceasta vara cu Charlotte Arnould in fata judecatorului responsabil cu investigatiile, a fost interogat si cu privire la aceste noi marturii, potrivit unei surse apropiate dosarului.

La 1 octombrie, el a negat acuzatiile insistand, intr-o scrisoare deschisa publicata in cotidianul Le Figaro, ca nu este "nici violator, nici pradator". "Absolut niciodata nu am abuzat o femeie", a scris el, anuntand apoi, prin intermediul agentului sau, ca nu se va mai implica in "niciun proiect" in "contextul" acestor acuzatii. Gerard Depardieu este o figura legendara a cinematografiei franceze, un actor neconventional a carui cariera a fost presarata cu excese si scandaluri. El are la activ peste 200 de filme pentru cinema si televiziune. 

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.