Ministrul german al apararii, Boris Pistorius, a dat unda verde parasutarii de catre fortele aeriene germane de ajutoare umanitare necesare in Fasia Gaza, alaturandu-se altor cateva state care au apelat la aceasta solutie, transmite agentia DPA, citata de Agerpres.
Boris Pistorius a semnat miercuri ordinul in acest sens catre Bundeswehr, iar livrarile propriu-zise ar putea incepe la sfarsitul acestei saptamani. Armata germana a confirmat anterior ca ajutoarele urmeaza sa fie parasutate cu aeronave C-130 stationate in Franta.
Fortele aeriene franceze distribuie deja provizii pe cale aeriana deasupra zonei de razboi din Gaza.
Initiativa parasutarii ajutoarelor apartine Iordaniei, in contextul in care organizatiile umanitare au atras atentia ca situatia populatiei din Fasia Gaza devine tot mai grava, dupa ce Israelul a limitat strict livrarile de ajutoare pe cale terestra.
Potrivit ONU, in cazul in care distribuirea de ajutoare pe cale terestra, cu camionul, nu este extinsa, cei circa 2,2 milioane de locuitori sunt amenintati de o criza alimentara si foamete.
Israelul a lansat o ampla operatiune militara in fasia Gaza si a blocat accesul in teritoriul palestinian in urma masacrelor comise de luptatorii organizatiei teroriste Hamas pe teritoriul israelian in data de 7 octombrie a anului trecut.


