Kim Jong Un a aplaudat zambitor spectacolul oferit de starurile sud-coreene de muzica K-pop la Phenian, declarandu-se profund "emotionat", a relatat luni agentia de presa oficiala KCNA.
Kim Jong Un, cu ministrul Culturii din tara vecina alaturi, a aplaudat, în picioare, reprezentatia artistilor din Coreea de Sud.
Faptul ca liderul nord-coreean si sotia sa, fosta cântareata Ri Sol Ju, au asistat la concertul de duminica a fost foarte neobisnuit. În mod normal, regimul izolat încearca sa împiedice orice infiltrare a culturii sud-coreene.
Kim Jong Un, primul lider nord-coreean care a asistat la un spectacol al sud-coreenilor, a strâns mâna artistilor ”si le-a exprimat cele mai profunde multumiri”, potrivit KCNA.
“El a declarat ca a fost profund emotionat sa vada poporul nostru aplaudând sincer acest spectacol, aprofundându-si cunostintele de arta populara din partea sud-coreeana”, adauga KCNA.
Concertul, intitulat “Vine primavara”, a avut loc duminica seara, într-o mare sala din Phenian, în fata a peste 1.500 de oameni. Iar marti seara va avea loc un nou spectacol.
Sora dictatorului si oficialul care are functia ceremoniala de sef al statului s-au aflat, de asemenea, în loja oficiala.
Kim Jong Un “a aratat mult interes pentru spectacol si a pus întrebari despre cântece si versurile pieselor muzicale” - le-a spus jurnalistilor ministrul Culturii de la Seul.
Tot duminica publicul nord-coreean a urmarit o demonstratie de taekwondo a sportivilor din Sud, de data aceasta fara Kim în tribuna.
Înainte ca artistii sud-coreeni sa traverseze cea mai militarizata frontiera a lumii, Phenianul a trimis sportivi si majorete la Jocurile Olimpice de iarna din Coreea de Sud, în februarie.
Dupa ce a fost la Beijing, saptamâna trecuta, în prima sa vizita efectuata vreodata în strainatate, Kim Jong Un urmeaza sa se întâlneasca cu presedintele Coreeii de Sud, la sfârsitul lunii, dar si cu presedintele american Donlad Trump - însa data nu a fost stabilita.
Între timp, Statele Unite si Coreea de Sud au început, ca în fiecare an, manevrele lor militare comune.
“O situatie foarte diferita fata de ce vedeam de obicei. Este evident ca oficialii sud-coreeni si cei americani nu vor sa provoace Phenianul. Exercitiile militare, care au început duminica, vor dura o luna, jumatate din durata obisnuita.” a relatat corespondentul CNN la Seul, Paula Hancocks.
Totusi, la exercitii vor lua parte 300.000 de soldati sud-coreeni si 24.000 de americani.
Summitul intercoreean între Kim Jong Un si Moon Jae-in, al treilea de acest gen dupa cele din 2000 si 2007, va avea loc pe 27 aprilie la Panmunjom, în zona demilitarizata ce desparte peninsula, unde a fost semnat armistitiul care a pus capat Razboiului din Coreea (1950-53).
Nicio data nu a fost în schimb stabilita pentru o întâlnire între presedintele american Donald Trump si Kim, care a debutat pe scena diplomatica internationala saptamâna trecuta întâlnindu-se la Beijing cu presedintele chinez Xi Jinping.


