Donald Trump si sotia sa Melania au aterizat miercuri la Palm Beach (in sud-estul statului Florida), cu putin timp inainte ca presedintele ales Joe Biden sa depuna juramantul.

Cei doi au sosit la bordul Air Force One, venind de la baza aeriana Andrews, din Maryland. Trump isi va incepe post-presedintia la clubul sau Mar-a-Lago.

De-a lungul soselei care duce de la West Pam Beach, unde se afla aeroportul, si pana la Mar-a-Lago, resedinta familiei Trump, sute de sustinatori ai lui fostului presedinte american s-au adunat pentru a-i ura bun venit, cu steaguri, pancarde, tricouri si sepci in culorile drapelului american, potrivit Agerpres.

Cuplul a iesit din avionul prezidential cu aproximativ o ora inainte de inceperea inaugurarii presedintelui ales, Joe Biden. Dupa ce au coborat din aeronava, Donald Trump s-a oprit pentru cateva momente pentru a le face cu mana jurnalistilor prezenti, insa Melania nu a schitat niciun gest ca ar vrea sa ramana la poza alaturi de sotul ei si si-a continuat drumul catre masina.

Imaginile s-au raspandit rapid pe retelele de socializare si au realimentat zvonurile despre o posibila separare intre cei doi. Presa americana a scris la finalul anului trecut ca fosta prima doamna asteapta ca Donald Trump sa isi incheie mandatul la Casa Alba, pentru a intocmi actele de divort.

„Nu se mai preface” si „A terminat complet”, au comentat oamenii pe retelele de socializare.

Sursa:StirileProTV.ro