Principalul suspect in cazul disparitiilor de la Caracal, Gheorghe Dinca, a fost scos joi din Spitalul Penitenciar Jilava si dus la Institutul de Medicina Legala.
Acolo, medicii legisti trebuie sa il expuna pe presupusul criminal la o expertiza psihiatrica.
Anchetatorii trebuie sa stie daca individul ar fi avut sau nu discernamant in momentul in care a comis faptele pe care le-a marturisit zilele trecute.
Medicii de aici au informatii ca, in urma cu 10 ani, individul a mai fost internat la psihiatrie pentru niste tulburari de personalitate, insa expertiza va incepe de la 0.
Daca vor ajunge la un rezultat care va spune ca individul nu are vreun discernamant, Gheorghe Dinca ar putea sa scape de raspunderea penala. Chiar si asa, au fost mai multe voci ale expertilor criminalisti care au spus ca cineva fara discernamant nu ar fi putut duce la bun sfarsit un plan ca cel pus la cale de Dinca.

