Un roman dintre cei 17 aflati la bordul vasului de croaziera Diamond Princess plasat in carantina intr-un port din Japonia a fost diagnosticat cu noul tip de coronavirus din China. El face parte din echipaj si a fost deja debarcat si dus la spital. Un alt pachebot, la bordul caruia sunt alti 17 romani, a acostat in Cambodgia dupa ce a fost refuzat de cinci state. Oamenii ar urma sa plece vineri catre case cu cinci avioane puse special la dispozitia lor.

Publicat:14.02.2020, 10:20

Romanul care s-a infectat cu noul coronavirus lucreaza de 10 ani pe vasul de croziera Diamond Princess, aflat in carantina intr-un port din Japonia. Acesta este angajat la bucatarie. Sotia sa face si ea parte din personalul de bord. Romanul a fost debarcat de pe vas si dus la un spital specializat unde sunt tratati doar cei care au fost diagnosticati cu pneumonie virala. Nu e vorba despre un caz sever, spun reprezentantii Ministerului Sanatatii de la Bucuresti, dar el va fi tratat in Japonia. Seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta, Raed Arafat, a explicat la Digi24 ca nu se pune problema ca acesta sa fie adus in Romania. 

Angajatii de pe nava de croaziera, cei mai expusi

Peste 200 de cazuri de pneumonie virala s-au inregistrat pana acum pe nava pe care se aflau initial 3.700 de persoane. Expertii spun ca angajatii navei sunt cei mai expusi la infectare.

Pasagerii de pe Diamond Princess se plang ca traiesc un cosmar, in locul calatoriei asteptate o viata intreaga, din cauza carantinei impuse de autoritatile japoneze.

Pasagerii si echipajul se afla in carantina pe nava din 4 februarie. Pasagerii sunt rugati sa poarte masti si sa stea in cabine, mesele le sunt duse acolo.

Au voie sa iasa pe punti timp de cateva minute pe zi, dar trebuie sa stea la o distanta de cel putin doi metri fata de alte persoane.

In acest timp, echipajul de bord continua sa traiasca si sa lucreze aproape unii de altii si de pasageri, care inseamna contact potential cu cei infectati.

„Toti scoatem mastile si manusile cand mancam. Si toti suntem intr-o singura incapere si in timp ce manipulam mancarea, infectia se poate raspandi”, a declarat pentru CNN Sonali Thakkar, un angajat de la bordul Diamond Princess.

„Cred ca pasagerilor li s-a acordat multa atentie, dar asta a crescut riscul (de infectare - n.r.) pentru membrii echipajului”, este de parere Eric Rubin, imunolog la Universitatea Harvard.

Compania care detine Diamond Princess sustine ca face tot ce poate pentru siguranta pasagerilor si a angajatilor sai si ca urmeaza strict regulile de carantina impuse de oficialii japonezi.

„Persoanele care s-au aflat in contact direct cu pasagerii testati pozitiv nu pot fi transportate pe uscat in acest moment. Carantina de pe Diamond Princess continua, iar Ministerul Sanatatii va efectua in continuare teste medicale pentru cei care au nevoie si va face publice rezultatele”, a declarat Stefano Ravera - capitanul navei Diamond Princess.

Un barbat e cu toata familia pe vas. Ce le spune celor cinci copii

Aproximativ 3.500 de oameni mai sunt la bordul vasului de croaziera aflat in carantina. Pasagerii au de la cativa ani pana la persoane de varsta a treia. Un barbat se afla pe pachebot cu toata familia - nu mai putin de 11 oameni, printre care si 5 copii.

- Ce le spui copiilor despre faptul ca stati acolo de atata vreme? a fost intrebat barbatul, la CNN.

- Le spunem ca este un monstru invizibil, numit coronavirus, si nu putem iesi afara. Faptul ca esti blocat intr-o cabina te face sa te gandesti si sa realizezi ca trebuie sa apreciezi micile momente si detalii ale vietii, a declarat pasagerul.

Intre timp, o alta nava de croaziera, americana, refuzata de cinci porturi din Asia pentru ca pe 1 februarie aproape 1.500 de turisti aflati la bord au debarcat in Hong Kong, a primit permisiunea de a acosta in Cambogia. La bordul pachebotului Westerdam se afla 17 romani, 9 pasageri si 8 angajati.

„Este o seara linistita, sunt oameni pe toata puntea, la fiecare nivel, iesiti din fiecare cabina... suntem asa de fericiti ca in sfarsit am acostat”, a declarat una dintre persoanele aflate la bord in momentul acostarii.