Un accident rutier grav s-a produs, marti seara, in Bucuresti, fiind urmat de un incendiu care a afectat patru masini. O femeie si-a pierdut viata, iar o tanara de 18 ani a fost grav ranita, fiind transportata la Spitalul Floreasca, potrivit ISU.

Accidentul rutier, urmat de incendiu, a avut loc pe strada Baicului din zona Obor din sectorul 2 din Bucuresti, unde doua masini s-au ciocnit, iar în urma impactului au luat foc, incendiul extinzându-se si la alte autovehicule parcate.

O femeie de 35 de ani si-a pierdut viata, iar o tânara de 18 ani a fost grav ranita, suferind arsuri pe mare parte din suprafata corpului si fiind preluata de o ambulanta SMURD si transportata la Spitalul Floreasca.