Incendiile de vegetatie din Australia au pus in pericol mii de oameni. Din fericire, autoritatile au reusit sa ii evacueze pe localnici din calea flacarilor si nu au existat victime.

Potrivit oficialilor, vremea incepe sa se imbunatateasca, iar numarul focarelor s-a redus.

Autoritatile au intervenit cu avioane speciale pentru stingerea incendiilor in zonele greu accesibile pentru masinile de pompieri. Cel putin 50 de case au fost mistuite de foc. Dar, cu toate ca flacarile au inghitit o zona foarte populata, nu s-a inregistrat nicio victima.

Jackie Trad, Premierul statului Queensland: “Faptul ca am avut o furtuna de foc atat de puternica intr-o regiune atat de populata din apropierea Coastei Insorite si nu am avut niciun deces, nicio persoana disparuta, o casa distrusa si o alta afectata nu este decat un miracol.”

Din fericire pentru oamenii din statul Queensland, vantul nu mai sufla cu o putere atat de mare, iar numarul focarelor a scazut.

Kevin Walsh, Departamentul de Pompieri: “Am zburat deasupra intregii regiuni si in zona de coasta. Mai sunt cateva focare de incendii care ne ingrijoreaza. Dar prin imbunatatirea vremii din aceasta dupa-amiaza si in mod sigur din urmatoarele doua zile creste posibilitatea sa-i aducem pe locuitori la casele lor si suntem foarte recunoscatori de rabdarea de care a dat dovada intreaga comunitate in timp ce noi desfasuram aceste activitati.”

Intr-un stat invecinat, pompierii au luptat cu trei incendii de proportii, insa zonele afectate nu sunt locuite.

Sursa: