Grecia anunta ca restrictiile pandemice, precum purtarea mastilor in spatii inchise si certificatele COVID-19, vor fi ridicate pe toata perioada turistica estivala. Autoritatile elene urmeaza sa ia in considerare reintroducerea lor in luna septembrie. Decizia respectiva vine in contextul scaderii numarului de cazuri de infectare cu coronavirus.
Potrivit deciziei luate de Grecia, de la 1 mai pana la 31 august, nu va mai fi necesara prezentarea certificatelor de vaccinare anti-COVID sau de trecere prin boala, pentru accesul in spatii inchise sau deschise, cum ar fi restaurantele.
Autoritatile elene iau in considerare si ridicarea cerintei de prezentare a certificatul digital Covid pentru a intra in tara. In plus, purtarea mastilor in spatii inchise nu va mai fi obligatorie de la 1 iunie, iar elevii se vor intoarce la cursuri dupa vacanta de Paste fara a mai fi nevoiti sa prezinte regulat teste negative la Coronavirus.
Potrivit Ministerului Sanatatii decizia de a relaxa restrictiile a fost bazata pe date epidemiologice si sugestii din partea expertilor. Totodata, autoritatile au precizat ca toate masurile vor fi reevaluate in septembrie.
Numarul cazurilor de contagiere cu coronavirus in Grecia a scazut in ultimele saptamani, marti fiind inregistrate 15.000 de infectari si 64 de decese. La o populatie de 11 milioane de oameni, aproximativ 72% dintre locuitori sunt vaccinati cu schema completa.

