Guvernul grec a anuntat miercuri ca lockdown-ul aflat in vigoare pentru combatarea pandemiei de COVID-19 va fi prelungit pana la 16 martie si va fi suplimentat cu noi restrictii, avand in vedere ca tara trece prin perioada „cea mai dura” a epidemiei, relateaza AFP, citata de Agerpres.
Grecia, aflata in lockdown din 7 noiembrie, a inregistrat miercuri cea mai mare rata zilnica de infectari, cu peste 2.700 de cazuri noi, a spus ministrul sanatatii, Vassilis Kikilias.
„Traversam partea cea mai dura a acestei pandemii”, a avertizat el, adaugand ca spitalele publice din Atena sunt supuse unei „presiuni insuportabile” de saptamani.
„In ritmul in care vin noile internari, sistemul de sanatate isi depaseste limitele de infrastructura si personal”, a spus el, insistand pe „cresterea importanta” a infectarilor cu varianta britanica a coronavirusului.
In consecinta, un spital militar si doua spitale private din Atena vor prelua pacienti non-COVID pentru a elibera sute de paturi in spitaluri publice, unde sa fie primiti bolnavi infectati cu SARS-CoV-2.
Lockdown-ul, prelungit deja de mai multe ori si care urma sa se incheie la 8 martie, va fi extins pana la 16 martie si va fi insotit de masuri mai stricte incepand de joi. Locuitorii nu vor mai putea iesi din perimetrul municipalitatii lor nici macar pentru a face cumparaturi sau exercitiu fizic.
Aceste „masuri vizeaza sa reduca mobilitatea (...) ramanem la noi, in cartierele noastre”, a spus viceministrul protectiei civile, Nikos Hardalias, in acelasi briefing de presa.
Miercuri au fost anuntate inca 40 de decese asociate COVID-19, bilantul ajungand la aproape 6.600 intr-o tara cu 11 milioane de locuitori.
De la debutul pandemiei, aproape 200.000 de persoane au fost infectate in Grecia, iar in prezent peste 430 sunt spitalizate la terapie intensiva.
Mai mult de 950.000 de persoane au fost vaccinate pana acum.
Sursa: Digi24.ro


