Guvernul grec a condamnat atacurile cu exploziv artizanal comise marti la Atena impotriva unui deputat al formatiunii de dreapta la putere si sotiei lui, soldate fara victime, a informat agentia elena de presa, Ana, noteaza AFP.
"Aceste dispozitive, sticle umplute cu o substanta exploziva, au fost puse sub cele doua masini" parcate in fata locuintei deputatului, la Kifisia, zona rezidentiala la nord de Atena, potrivit sursei.
Explozia a avariat cele doua masini si o parte a zidului resedintei deputatului partidului Noua Democratie, a scris sursa.
"Constantinos Bogdanos, deputat al parlamentului grec, a suferit un dublu atac impotriva locuintei si masinii sale", a facut cunoscut purtatorul de cuvant al guvernului, Christos Tarantilis, intr-un comunicat. "Autorii vor fi arestati si tradusi in fata justitiei", a adaugat documentul
Majoritatea partidelor parlamentare au condamnat acest "atac".
Mini-atentatele cu dispozitive artizanale impotriva bancilor, companiilor multinationale, diplomatilor sau deputatilor sunt frecvente in Grecia si rar fac victime. In cele mai multe cazuri politia le imputa miscarii de extrema stanga.
Fost jurnalist, Constantinos Bogdanos a fost ales recent deputat din partea formatiunii Noua Democratie, la putere de un an si jumatate.


