Grecia isi redeschide insulele pentru turisti din 29 iunie. Se va intampla treptat, iar calendarul va fi detaliat astazi. Ministrii Turismului din UE discuta despre un set comun de reguli pentru a permite oamenilor sa se deplaseze dintr-o tara in alta, pe cale terestra, aeriana sau maritima. Oficialii au cazut de acord sa introduca asa-numitele "pasapoarte COVID-19" precum si sa analizeze posibilitatea deschiderii unor coridoare speciale pentru calatorii.
Reluarea activitatii sectorului turistic va include un pachet cu noi reguli specifice pentru hoteluri, plaje, piscine, bufeturi pentru micul dejun in hoteluri si autobuze turistice. Este clar ca si zborul cu avionul va arata altfel dupa pandemia de coronavirus, iar in timp ce unele companii aeriene iau in calcul scoaterea scaunelor din mijloc, astfel incat pasagerii sa nu stea atat de aproape unul de celalalt, o companie din Italia propune cateva concepte: pasagerul care ocupa locul din mijloc sa fie asezat invers. In plus, fiecare scaun sa aiba o margine inalta pentru a preveni raspandirea virusului.
A doua propunere este un ecran transparent montat pe majoritatea scaunelor standard ale avionului. Aceste concepte trebuie sa fie aprobate de autoritatile din domeniul aviatiei. Compania sutine ca are nevoie de pana la 11 luni ca sa poate implementa acest proiect. Cum pana la sfarsitul lunii mai, Italia spera sa ridice aproape toate masurile de carantina pe aeroportul Malpensa din Milano, unde traficul aerian a fost redus cu 99% in aceasta perioada, angajatii au inceput sa faca schimbari majore.
Davide PISONI, AEROPORTUL MALPENSA: “Pe jos exista semne clare, distinctive, care iti arata distanta dintre un pasager si altul. De asemenea, am simtit nevoia sa blocam fizic o parte dintre scaunele pentru pasageri. In plus, aerul conditionat care circula prin terminal se schimba de sase ori pe ora.”
Si Portugalia se pregateste sa relaxeze masurile de carantina si sa primeasca in iunie turisti. In cel de-al doilea cel mai mare lant hotelier au inceput sa fie montate instalatii de igienizare, au fost aduse manusi, masti si termometre. Totodata, Bulgaria a anuntat ca intentioneaza sa deschida plajele pentru turisti de la 1 iulie. Turismul mondial a fost printre industriile cele mai afectate de pandemie. Numarul celor care au ramas fara un loc de munca ridicandu-se la aproximativ 75 de milioane de oameni.

