Dupa aproape 6 luni de carantina, Grecia si-a redeschis, in sfarsit, granitele pentru vizitatori.

Vineri a fost inaugurat sezonul estival, iar turistii au venit in numar mare pentru a se relaxa pe plajele Eladei.

Regulile sunt stricte: toti au fost nevoiti sa prezinte un test PCR negativ ori dovada ca sunt vaccinati anti-COVID, cu ambele doze, iar de la rapel trebuie sa fi trecut cel putin 14 zile.

In insula greceasca Naxos din marea Egee, totul este pregatit pentru turisti. Vizitatorii sunt o gura de oxigen dupa o carantina stricta de aproape o jumatate de an. Tavernele au intins mesele, plajele sunt pline de sezlonguri, iar restaurantele abia asteapta sa-si ospateze clientii.

Anul trecut, in mijlocul pandemiei, numarul turistilor din Grecia a fost un sfert din cel inregistrat in 2019. Autoritatile elene spera ca anul acesta sa fie de doua ori mai mare fata de anul trecut.

In Atena au aterizat deja primele avioane cu turisti din alte tari europene. Multi s-au grabit spre portul din Pireu, de unde s-au imbarcat spre insule din marea Egee.

Cei mai multi dintre turisti sunt cu gandul la plaje si la taverne. Dar si cei pasionati de cultura vor avea un sejur de neuitat. Odata cu sezonul turistic, autoritatile au permis si deschiderea muzeelor, cu lacate pe usi inca de anul trecut, de la jumatatea lunii noiembrie

Sursa: