Greseala majora pe care sunt pe cale sa o faca liderii UE

Din punctul meu de vedere, a fost o greseala si am vazut ce s-a intamplat apoi atat in Balcanii de Vest, cat si in vecinatatea estica, cu cresterea influentei si a pretentiilor Rusiei, odata cu sentimentul de abandon pe care le-au resimtit fortele proeuropene din aceste tari.

Invadarea Ucrainei de catre Rusia readuce in discutie subiectul. Dar, chiar si in aceste conditii, extinderea UE ramane un subiect care divizeaza liderii europeni. Dialogul surzilor intre Estul si Vestul Europei pare sa continue. Argumente birocratice, pozitii defensive, tergiversarea institutionala par sa ascunda lipsa de vointa si de curaj politic.

Pozitia mea e clara si a fost asa de foarte multi ani: extinderea este necesara si benefica pentru Uniunea Europeana daca este facuta cu viziune si nu din oportunism politic electoral sau de alta natura. Asteptarea si indecizia nu sunt solutii. Uniunea Europeana trebuie sa relanseze urgent procesul de extindere cu un plan adaptat realitatilor politice si geo-strategice de azi. Pentru asta, e nevoie de leadership politic, de recunoasterea dimensiunii identitare si ideologice a extinderii si de construirea unui mecanism de negociere si de integrare progresiva, care sa dea realism acestui proces. Un mecanism care ar putea porni, spre exemplu, de la metodologia de extindere pentru zona Balcanilor de Vest, adoptata de Consiliul UE acum doi ani. Pasii prevazuti acolo ar putea fi adaptati pentru ca procesul de negociere a aderarii sa iasa din siajul birocratic si sa ofere rezultate palpabile pentru cetatenii tarilor candidate chiar inainte de finalizarea negocierilor si semnarea tratatelor de aderare.

La sfarsitul lunii, Consiliul European se va pronunta, pe baza unei opinii a Comisiei Europene, asupra cererilor de aderare ale Ucrainei, Moldovei si Georgiei. Din pacate, se vehiculeaza deja raspunsuri alternative si notiuni precum „perspectiva europeana imediata” ca raspuns la cererea de aderare a Moldovei sau Georgiei si „statut de candidat conditional” pentru Ucraina. O astfel de concluzie din partea Consiliului European ar fi o eroare politica majora.

Nu este acceptabil sa le spui ucrainenilor, care tin piept cu un curaj si cu o indarjire incredibile atacatorilor rusi, ca primesc un statut „conditional”. Mai ales ca, oricum, inceperea negocierilor de aderare marcheaza exact demararea unui parcurs plin de conditionalitati. Exista nenumarate conditii care trebuie indeplinite pentru a deschide capitolele de negociere, alte nenumarate conditii pentru a le inchide. Alegerea proeuropeana si dorinta de a adera la UE sunt despre identitatea politica profunda si despre aderarea la valori. Acceptarea sau negarea unei astfel de aspiratii este o decizie care nu trebuie abordata cu usurinta. Nu poate si nu trebuie sa fie o decizie tehnica si nici o procedura birocratica, pentru ca poate avea consecinte drastice asupra moralului deja pus la incercare al acestor natiuni.

Acordarea statutului de candidat pentru Ucraina, Moldova si Georgia este si o chestiune de etica si de responsabilitate politica. Uniunea Europeana, si mai ales unele state membre, poarta o parte din responsabilitate pentru faptul ca Ucraina a ajuns in aceasta situatie tragica. E important sa ne asumam acest esec la nivel european si sa ne gandim la ce putem invata din el. Nu au prisosit semnalele ca Rusia va invada Ucraina si, totusi, nu am facut nimic sa prevenim asta si sa reducem dependenta de gazul rusesc, nici macar dupa anexarea Crimeii in 2014.

Una dintre lectii ar trebui, de altfel, aplicata cu urgenta atunci cand ne intoarcem privirile spre situatia Republicii Moldova: aceasta nu are capacitatea de a se apara si este extrem de vulnerabila in fata unei eventuale ocupatii rusesti. Mai mult decat atat, Republica Moldova este condusa de o presedinta si de un guvern care au dovedit cu prisosinta atat dorinta de a asuma un program de politici publice si reforme pentru intarirea democratiei, cat si solidaritatea cu refugiatii ucraineni.

Din aceste motive, decuplarea Republicii Moldova de Ucraina in procesul de aderare ar fi o eroare strategica si geopolitica. Ambele state trebuie sa primeasca statutul de tara candidata, iar negocierile de aderare trebuie sa demareze oficial cel tarziu pana la sfarsitul acestui an. Pentru Georgia, situatia este mai complicata, atat pentru ca nu performeaza la fel de bine la capitolul reforme proeuropene, cat si din motive geografice. Insa este important ca si aceasta tara sa primeasca o perspectiva europeana clara, care sa includa un orizont temporal pentru aderarea la UE.

O decizie clara in ceea ce priveste statutul de state candidate pentru Ucraina si Republica Moldova este cu atat mai necesara cu cat ea este simplificata de noua metodologie pentru extindere, adoptata de Consiliu cu doi ani in urma. Aceasta poate fi un punct de plecare pentru un nou mod de a trata negocierile si aderarea, un parcurs bazat pe credibilitate, predictibilitate, dinamism si o directie politica mai clara si mai puternica.

Aceasta noua metodologie include si posibilitatea unei integrari treptate. Daca tarile avanseaza suficient in prioritatile de reforma convenite in negocieri, acest lucru ar putea sa conduca la:

-Integrarea mai stransa a tarii cu Uniunea Europeana, actiuni pentru „introducerea treptata” in diverse politici UE, cu accesul la fondurile si oportunitatile aferente. Spre exemplu – acces la politica agricola comuna, politica de coeziune, politicile digitale si de mediu, participare la piata interna (circulatia fortei de munca, a capitalului…) si la programele UE (precum Erasmus, programul de cercetare Horizon 2020), asigurand in acelasi timp conditii de concurenta echitabile.
-Finantare si investitii sporite – inclusiv printr-un instrument de sprijin pentru preaderare bazat pe performanta si orientat spre reforma si printr-o cooperare mai stransa cu institutiile financiare internationale pentru a obtine sprijin.
-Pentru ca problema coruptiei si a functionarii justitiei si respectarea statului de drept sunt acute, atat in tarile din Balcanii de Vest, cat si in Ucraina si Republica Moldova, ar putea fi gandit un mecanism de legatura dintre reformele pe aceste domenii si accesul la resurse financiare europene.

Din discutii pe care le-am avut cu mai multi lideri politici europeni, sefi de state si guverne din UE, mi-e clar ca mai multi dintre ei considera ca trecerea de la UE cu 27 state membre la una cu 37 state membre, daca luam in considerare tarile din Balcanii de Vest si cele din vecinatatea estica, ar bloca procesul decizional, cata vreme ramanem cu mecanismul de unanimitate pe cele mai multe dintre deciziile europene. De aceea, procesul de extindere trebuie sa mearga in paralel cu procesul de reformare a modului de functionare a UE, conform recomandarilor formulate recent in cadrul Conferintei pentru viitorul Europei.

Nu trebuie subestimate efectele contrare pe care deschiderea de noi negocieri de aderare, fara o perspectiva de finalizare asumata si fara o vointa politica clara, risca sa le provoace in tarile candidate. Evolutiile opiniei publice in tarile din Balcani sunt un semnal de alarma.

Un mecanism de negociere si de integrare in UE, de acces treptat la avantajele (financiare sau de alta natura) date de statutul de membru UE, ar da mai multe argumente liderilor politici din tarile candidate sa promoveze si sa implementeze reforme de care, de altfel, acele tari chiar au nevoie.

Mingea este acum la vechile state membre: in fata unei provocari istorice, trebuie sa arate ca extinderea UE nu mai este un subiect tabu, care este in cel mai bun caz asumat cu jumatate de gura. In perioada urmatoare, politica de extindere trebuie sa redevina o politica-fanion a Uniunii Europene si sa ne intoarcem la fundamentul constructiei europene: asigurarea pacii pe continent, terminarea razboaielor dintre natiunile europene, capacitatea de a prezerva si pune in valoare identitatea locala, nationala intr-un spatiu comun de coexistenta si evolutie.