Uniunea Europeana a adaugat joi organizatia paramilitara rusa Wagner pe lista persoanelor si entitatilor sanctionate pentru „participarea activa la razboiul rus de agresiune impotriva Ucrainei”, potrivit AFP, transmite hotnews.ro.
Grupul de mercenari, care lupta in estul Ucrainei in incercarea de a cuceri orasele Bahmut si Soledar, fusese deja inclus pe o alta lista de sanctiuni a UE in februarie pentru incalcarea drepturilor omului si „destabilizarea” tarilor din Africa.
Consiliul European, care reprezinta cele 27 de state membre ale UE, a explicat ca noua lista de sanctiuni o „completeaza” pe cea anterioara.
Wagner, a continuat acesta, a fost inclus pe lista pentru „actiuni care submineaza sau ameninta integritatea teritoriala, suveranitatea si independenta Ucrainei”.
Faptul ca aceasta organizatie paramilitara este astfel dublu sanctionata „subliniaza dimensiunea internationala si gravitatea” activitatilor sale, precum si „impactul destabilizator al acesteia asupra tarilor in care activeaza”, a precizat Consiliul intr-un comunicat.
De asemenea, Consiliul a adaugat pe lista persoanelor fizice si juridice vizate de sanctiuni RIA FAN, un organ de presa rus care face parte din Patriot Media Group, al carui consiliu de administratie este condus de Evgheni Prigojin, patronul Wagner.
Un ONG rus si un dezertor Wagner au afirmat ca mercenari ai grupului au fost responsabili de decapitarea unui barbat care pare sa fi fost prizonier de razboi ucrainean.
Prigojin a respins acuzatiile, in timp ce presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denuntat un nou act al „monstrilor” rusi.
Intr-o inregistrare video virala de un minut si patruzeci de secunde care circula de marti, un individ in haine de camuflaj, cu fata mascata, poate fi vazut cum taie gatul unui alt barbat in uniforma care se zbate la pamant si striga „doare”.
Parchetul rus a anuntat joi ca a inceput sa examineze imaginile.
Uniunea Europeana a sanctionat persoane si companii prin inghetarea activelor acestora in statele sale membre si prin interzicerea de a calatori in aceste tari. In plus, nimeni din UE nu are voie sa le puna la dispozitie fonduri.
In ultimul an, UE a impus zece runde succesive de sanctiuni impotriva Rusiei, in urma ofensivei sale militare din Ucraina.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


