Demisia lui Sergiu Cioclea a survenit la cateva zile dupa un raport extrem de dur al Parlamentului European, scrie dw.com
În document, autoritatile moldovene sunt criticate pentru coruptie, hotie, debandada administrativa si suprimarea democratiei.
Eurodeputatii au invocat inclusiv legea impusa recent de majoritatea parlamentara, gestionata de PD, vizând amnistia fiscala, apreciind-o ca „lipsita de logica si de transparenta”.
Cioclea se lauda cu reforme ireversibile
Guvernatorul Sergiu Cioclea si-a anuntat marti demisia, în cadrul unui briefing, dupa ce a prezentat un raport despre realizarile BNM de la preluarea de catre el a mandatului la 11 aprilie 2016.
„Acele obiective pe care mi le-am asumat la preluarea functiei de guvernator le consider îndeplinite. Sistemul bancar acum este mai solid, lucru recunoscut nu numai prin investitii solide fara precedent, dar si de Fondul Monetar, Banca Mondiala si Comisia Europeana. În acest context, consider ca este timpul sa transmit stafeta unui nou conducator al Bancii Nationale, unui barbat sau unei femei de valoare, care sa gestioneze mai departe acest capital de schimbari, de reforme. (...) Pentru mine functia de guvernator nu a fost un scop în sine. Mi-am fixat drept scop sa lucrez la Banca Nationala atât timp cât va fi necesar pentru consolidarea sistemului bancar - pentru a scoate sistemul financiar din criza”, a spus guvernatorul.
In alt scop a fost, potrivit lui, ca reformele în sistemul bancar sa devina ireversibile: „Consider ca aceasta etapa a fost trecuta în octombrie 2018, dupa ce a fost vândut pachetul de referinta al „Moldova Agroindbank”, dar si dupa ce au fost adoptate ultimele legi de referinta, elaborate de BNM si planul de schimbare legislativa a fost realizat”.
Cioclea sustine ca sectorul bancar a fost recapitalizat si acum nu prezinta riscuri nici pentru sistem, nici pentru deponenti, nici pentru buget. „Au fost întreprinse masuri energice pentru a transparentiza actionaritul bancar. În rezultat, doua din bancile sistemice au fost deja vândute, iar a treia a fost plasata în administrare temporara si, va deschid un mic secret, acum au loc discutii cu potentiali investitori. Deci, daca acum doi ani, mai putin de 20% din activele sistemului bancar erau gestionate de grupuri internationale de buna calitate, acum aceasta cifra este de peste 70%”, asigura guvernatorul demisionar al BNM.
El a multumit guvernarii pentru sprijin si, în mod special la trei persoane: este vorba de viceguvernatoarea Cristina Harea, ministrul Finantelor, Octavian Armasu, si viceguvernatorul Ion Sturzu. De asemenea, Cioclea a cerut structurilor europene sa nu întrerupa programul Twimming în domeniul supravegherii bancare demarat în Moldova.
Ar fi încercat sa blocheze controversata Lege privind amistia capitalurilor
Surse bancare de la Chisinau au comunicat pentru DW ca, de fapt, Sergiu Cioclea a lasat deja sa se înteleaga cine va fi viitorul guvernator (o femeie) - ar fi vorba de Cristina Harea.
În ceea ce priveste motivele demisiei guvernatorului, sursele DW sustin ca aceasta ar putea avea legatura si cu punerea în aplicare a controversatei Legi privind amnistia capitalurilor ce urma sa intre în vigoare la 1 octombrie. „Fiecare entitate urma sa-si elaboreze propriile regulamente reiesind din sarcinile ce le revin conform acestei controversate legi. Toate, cu exceptia BNM, le-au elaborat”, au precizat sursele. La începutul lunii noiembrie, acest regulament al BNM înca nu era elaborat.
Sursele citate nu exclud ca guvernatorul s-ar fi vazut nevoit sa-si anunte demisia anume la briefing „ca sa nu mai poata da înapoi”: „Cei care controleaza puterea cel mai probabil vor încerca acum sa-l copleseasca pe Cioclea cu multumiri, pentru ca acesta sa nu fie tentat sa mai spuna ceva”.
Candu îi multumeste cu viteza
La scurt timp, pe Facebook, a aparut mesajul de multumire al presedintelui Parlamentului, Andrian Candu: „Multumesc Guvernatorului Bancii Nationale, Sergiu Cioclea, pentru ca din prima zi si pâna acum a demonstrat ca am facut cea mai buna alegere în 2016. Mi-as dori sa fie cât mai multi moldoveni instruiti care s-au afirmat în strainatate si vin sa-si ajute tara în acest fel. (...) Voi avea grija ca urmatorul Guvernator sa fie pe masura standardelor înalte impuse de Sergiu Cioclea si echipa sa”, a scris Candu pe Facebook.
Sergiu Cioclea este guvernator al BNM din luna aprilie 2016. Presedintele Parlamentului, Andrian Candu, a format o comisie care a selectat prin concurs candidatul pentru sefia BNM dupa ce Dorin Dragutanu si-a prezentat demisia de la conducerea bancii la 21 septembrie 2015 (în ajunul vizitei unei misiuni a FMI).
Cioclea are o experienta în domeniul financiar-bancar de aproape 20 de ani. Anterior el condus, timp de 7 ani, o subsidiara a bancii franceze "Paribas", iar atunci când a candidat pentru functia de guvernator al BNM, a fost recomandat de catre fostul sef al Fondului Monetar International, Jacques de Larosiere, si de fostul sef al Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare, Jean Lemierre.
Potrivit Legii cu privire la Banca Nationala a Moldovei, guvernatorul este numit de Legislativ la propunerea presedintelui Parlamentului. Legea nu prevede o procedura clara pentru situatiile în care guvernatorul îsi da demisia, ci precizeaza ca ”în caz de absenta sau de imposibilitate de îndeplinire a atributiilor, Guvernatorul este suplinit de prim-viceguvernator, iar în lipsa acestuia – de unul dintre viceguvernatori, care este abilitat conform reglementarilor interne ale Bancii Nationale. Guvernatorul poate transmite unele atributii ale sale membrilor Comitetului executiv si conducatorilor de subdiviziuni ale Bancii Nationale”.
Sursa: dw.com


