Guvernatorul taliban al provinciei Balkh din nordul Afganistanului a fost ucis intr-un atac sinucigas revendicat de gruparea Stat Islamic (IS), relateaza BBC, screi stirileprotv.ro
Mohammad Dawood Muzammil a fost ucis in biroul sau din capitala provinciei, Mazar-e Sharif, joi.
El este cel mai inalt oficial taliban care a fost ucis de cand militantii au revenit la putere in 2021.
De atunci, violenta a scazut, dar oficialii pro-talibani au fost vizati de gruparea Stat Islamic.
Purtatorul de cuvant al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a declarat pe Twitter ca guvernatorul a fost „martirizat intr-o explozie de catre dusmanii islamului”, potrivit News.ro.
Muzammil a condus lupta impotriva IS in postul detinut anterior, cel de guvernator al provinciei de est Nangarhar. El a fost transferat la Balkh in octombrie anul trecut.
Purtatorul de cuvant al politiei din Balkh, Mohammed Asif Waziri, a declarat ca explozia a avut loc joi dimineata la etajul doi al biroului guvernatorului.
"A fost o bubuitura. Am cazut la pamant", a declarat Khairuddin, care a fost ranit in explozie, pentru agentia de presa AFP. El a relatat ca a vazut un prieten pierzandu-si o mana in explozie.
Ulterior, joi, gruparea Stat Islamic a anuntat ca unul dintre soldatii sai a reusit sa intre in cladire si sa-si detoneze centura sinucigasa. Unii paznici au fost ucisi in explozie, se mai arata in comunicat.
Cu o zi in urma, autoritatile talibane provinciale au declarat ca au ucis opt „rebeli si rapitori” in Mazar-e Sharif.
Talibanii au fost inlaturati de la conducerea Afganistanului in 2001, gruparea militanta islamista revenind la putere in august 2021, dupa ce fortele conduse de SUA s-au retras.


