Guvernul neozeelandez a luat decizia de principiu de a reforma legislatia cu privire la controlul armelor de foc, dupa atacul armat la doua moschei, vineri, la Christchurch, soldat cu 50 de morti, a anuntat luni premierul Jacinda Ardern, relateaza Reuters

”Intentionez sa prezint mai multe detalii despre aceste decizii presei si populatiei înaintea viitoarei reuniuni a Guvernului, lunea viitoare”, a declarat premierul neozeelandez într-o conferinta de presa, conform news.ro.

Acest lucru înseamna, în definitiv, ca, la zece zile dupa acest teribil act terorist, vom anunta reforme care, cred eu, vor consolida securitatea comunitatii noastre”, a adaugat ea.

Presupusul autor al masacrului, Brenton Harrison Tarrant, un cetatean australian si activist de extrema dreapta, în vârsta de 28 de ani, a fost inculpat de crime si urmeaza sa fie tinut în detentie pâna la comparitia în Înalta Curte, la 5 aprilie.

Brenton Harrison Tarrant detinea un permis portarma, a declarat sâmbata premierul neozeelandez.

Cinci arme - inclusiv doua pusti semiautomate si doua pusti de vânatoare - au fost folosite în timpul atacului, a precizat ea.

Vârsta minima la care se poate detine o arma de foc, în Noua Zelanda, este, în prezent, 16 ani, cu exceptia armelor semiautomate, în cazul carora pragul este 18 ani.

Masurile cu privire la controlul armelor nu au mai fost modificate din 1992 - spre deosebire de Australia, unde toate armele semiautomate sunt inerzise, Noua Zeelanda autorizeaza detinerea acestui tip de armament, cu conditia sa fie înregistrat.