Guvernul rus a aprobat o lege care îi permite preşedintelui Putin să mobilizeze rezervişti şi în timp de pace, inclusiv pentru operaţiuni în străinătate, nu doar în război sau mobilizare oficială, informează The Moscow Times, citând media de stat, scrie știrileprotv.ro

Rusia, aminteşte în acest context United24Media.com, a declanşat invazia în Ucraina fără o declaraţie oficială de război, Moscova numind ofensiva în statul vecin drept "operaţiune militară specială".

Conform prevederilor respectivului proiect de lege, cetăţenii incluşi în rezerva de mobilizare ar putea fi folosiţi în misiuni legate de apărare în timpul conflictelor armate, operaţiunilor antiteroriste sau atunci când forţele ruse sunt dislocate în străinătate.

Legea se va aplica numai celor care au semnat un contract cu Ministerul Apărării rus şi sunt înregistraţi în efectivele de rezervă. În prezent, legislaţia permite utilizarea rezerviştilor numai în timp de război sau în cazul campaniei de mobilizare, fără prevederi privind desfăşurarea în timp de pace, potrivit The Moscow Times.

Noua lege va permite utilizarea pentru nevoile armatei a peste două milioane de persoane, a declarat luni la postul de televiziune rusesc RTVI prim-vicepreşedintele Comisiei de apărare din Duma de Stat rusă (camera inferioară), Aleksei Juravliov.

Motivația oficială pentru modificarea legii

"Suntem angajaţi în operaţiuni militare reale şi de foarte mare amploare, însă războiul nu a fost declarat oficial. Aceste detalii tehnice juridice au limitat spaţiul de manevră al Ministerului Apărării, dar acum au fost rezolvate", a explicat liderul parlamentar rus, sugerând că forţele ruse care luptă în Ucraina ar avea nevoi de noi trupe.

Proiectul modifică legile federale, inclusiv legile privind apărarea, serviciul militar şi statutul militarilor, introducând conceptul de "convocări speciale" ca a treia categorie de convocări militare, alături de convocările pentru instrucţie sau inspecţie. Durata acestora ar fi limitată la maximum două luni.

Legislaţia propune, de asemenea, plăţi suplimentare pentru rezerviştii care participă la convocările speciale.

Conform unui decret al lui Putin de înfiinţare a rezervei de mobilizare din 2015, contractul iniţial este pe trei ani. Rezerviştii urmează un antrenament militar anual, timp în care li se blochează posturile, iar angajatorii primesc compensaţii pentru absenţele angajaţilor.

Recent, Vladimir Putin a semnat un decret pentru recrutarea militară din toamna anului 2025, prevăzută în perioada 1 octombrie - 31 decembrie, conform unui decret publicat pe portalul juridic oficial al guvernului rus.

Iniţiativa pare mai degrabă o formă de asigurare în cazul în care recrutarea se încheie şi sunt necesare mai multe persoane decât pot fi încorporate prin serviciul militar obligatoriu, a declarat pentru media Aghenţtvo, Grigori Sverdlin, fondatorul unui proiect care îi ajută pe cei care încearcă să evite încorporarea în armată pentru a participa la războiul în Ucraina.

"Se pare că pur şi simplu autorităţile îşi lasă cale liberă, ca şi cum ar fi o modalitate de a-şi oferi mai mult libertate de acţiune", spune el.

"Vedem că autorităţile vor să evite un al doilea val de mobilizare, aşa că au nevoie de o procedură diferită prin care să poată utiliza rezerva de mobilizare", este de părere şi activistul pentru drepturile omului Artem Klîga, citat de The Moscow Times.