Guvernul suedez a condamnat duminica arderea unui Coran in fata celei mai mari moschei din Stockholm, considerandu-l drept un act „islamofob”, dupa ce Organizatia Cooperarii Islamice (OCI) a cerut sa previna repetarea unui astfel de incident. Evenimentul in cadrul caruia a fost ars Coranul fusese autorizat de politia suedeza, transmite digi24.ro

Guvernul „intelege pe deplin ca actele islamofobe comise de indivizi in timpul unor manifestatii in Suedia pot fi ofensatoare pentru musulmani”, a declarat Ministerul de Externe intr-un comunicat.

„Condamnam cu fermitate aceste acte, care nu reflecta in niciun fel punctele de vedere ale guvernului suedez”, se mai arata in textul citat de AFP, potrivit Agerpres. 

Aceasta luare de pozitie a intervenit la scurt timp dupa ce OCI, o organizatie internationala regrupand 57 de tari, a cerut sa se evite arderea altor exemplare din Coran. Ea a indemnat statele membre „sa ia masuri colective pentru a preveni profanarea din nou a unor exemplare” din Coran, potrivit unui comunicat dat publicitatii la finalul reuniunii „extraordinare” a organizatiei, la sediul sau din Jeddah (vest) in Arabia Saudita. 

„Arderea unui Coran sau a oricarui alt text sacru este un act ofensator si lipsit de respect si o provocare clara. Expresiile de rasism, xenofobie si intoleranta care ii sunt asociate nu isi au locul in Suedia sau in Europa", a continuat Ministerul suedez de Externe. Subliniind, totodata, ca Suedia are un "drept protejat constitutional la libertatea de intrunire, exprimare si demonstrati”. 

Dupa autodafe, tari cu majoritate musulmana precum Irak, Kuweit, Emiratele Arabe Unite sau Maroc i-au convocat pe ambasadorii suedezi in semn de protest. 

Politia suedeza a autorizat manifestatia in care au fost arse pagini din Coran, dar ulterior a deschis o ancheta pentru „agitatie impotriva unui grup etnic”, pe motiv ca autodafeul a avut loc in fata unei moschei.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.