Miscarea islamista palestiniana Hamas a afirmat miercuri seara intr-un comunicat ca a eliberat o femeie israeliana si pe cei doi copii ai sai, dar presa israeliana spune ca nu este adevarat, potrivit AFP, scrie hotnews.ro
„O femeie israeliana colonista si cei doi copii ai sai au fost eliberati dupa ce au fost retinuti in timpul unor confruntari intre miscare si armata israeliana”, a declarat aripa armata a Hamas, fara a preciza data eliberarii lor.
O inregistrare video difuzata la scurt timp dupa aceea de Al-Aqsa TV, canalul Hamas, arata o femeie in camasa albastra cu doi copii si trei barbati inarmati care se indeparteaza de o zona cu sarma ghimpata care pare a fi gardul ridicat de Israel in jurul Fasiei Gaza.
In imagini nu este vizibila nicio prezenta militara israeliana.
Televiziunea publica israeliana a afirmat ulterior ca imaginile arata persoane care „nu au fost niciodata duse in Gaza”.
Presa locala a explicat ca este vorba de Avital Aladjem, o locuitoare a kibbutzului Holit care, potrivit relatarii pe care a facut-o intr-o serie de interviuri, a fost dusa cu forta sambata de barbati din Hamas impreuna cu doi dintre copiii unui vecin in zona de frontiera dintre Israel si Fasia Gaza.
Aladjem a declarat ca rapitorii i-au lasat libertatea de a pleca impreuna cu copiii.
Hamas neaga ca a comis crime impotriva civililor
In timp ce marturiile stranse de la supravietuitori incep sa dezvaluie amploarea atrocitatilor comise de Hamas in timpul asaltului extrem de violent de sambata, miscarea islamista, calificata drept terorista de Uniunea Europeana si de Statele Unite, neaga ca ar fi comis atrocitati impotriva civililor si acuza „presa occidentala” ca retransmite acuzatii false.
Zeci de israelieni si straini, soldati, civili, copii si femei, s-ar afla in mainile Hamas in Fasia Gaza de la aceasta ofensiva, care a luat Israelul complet prin surprindere in ultima zi a sarbatorii evreiesti de Sukkot si in mijlocul Sabatului.
Autoritatile israeliene vorbesc de 150 de ostatici, in timp ce sute de persoane sunt inca disparute.
Inca nu a fost facuta nicio eliberare oficiala.


