O broasca testoasa a ajuns celebra dupa o plimbare pe pista unuia dintre cele mai aglomerate aeroporturi din Japonia, provocand intarzieri pentru cinci zboruri. Broasca testoasa, care cantareste putin peste 2 kg, a fost vazuta miscandu-se incet pe o pista de pe aeroportul international Narita, langa Tokyo, vineri dimineata, determinand un pilot care se pregatea pentru decolare sa contacteze controlul traficului aerian, scrie The Guardian.
Personalul a scos broasca testoasa cu o plasa si a verificat pista de 4.000 de metri pentru a gasi alte obiecte straine, provocand o intarziere de 15 minute la cinci zboruri, potrivit presei japoneze.
In timp ce muncitorii de la aeroport sunt solicitati ocazional sa scoata de pe pista pisici fara stapan, ratoni sau iepuri, incidentele cu broaste testoase sunt extrem de rare. Reprezentantii aeroportului Narita cred ca broasca testoasa ar fi putut proveni dintr-un iaz situat la aproximativ 100 de metri de pista.
Dupa ce ANA a fost nevoit sa anuleze cele 14 zboruri saptamanale catre Honolulu din cauza pandemiei de coronavirus, compania aeriana si-a folosit flota de A380 pe rutele interne. Avionul in cauza era pe punctul de a decola intr-un zbor catre insula Okinawa din sudul Japoniei, cand broasca testoasa si-a facut aparitia.
Compania aeriana si-a cerut scuze pentru intarzieri. "In Hawaii, broastele testoase marine sunt vazute ca aducand noroc si speram ca aceasta broasca testoasa care a venit sa vada zborul anunta un viitor luminos", se spune intr-un comunicat.


