Trei americani au contactat boala dupa ce au participat la o nunta in Republica Dominicana. Purtatorul de cuvant al Departamentului de Sanatate din New York a declarat ca pacientii sunt in stare buna si nu au avut nevoie de spitalizare.


Acesta a mai spus ca americanii nu trebuie sa fie ingrijorati pentru ca holera se transmite foarte greu prin contact uman - cauza principala de imbolnavire fiind apa si mancarea contaminate.

In fiecare an a fost inregistrat cel putin un caz de holera in New York si de fiecare data a fost vorba de persoane care au calatorit in strainatate, potrivit CNN.

In Republica Dominicana s-au confirmat pana acum trei decese din cauza acestei boli care a fost adusa din Haiti.

Haiti a fost lovita la jumatatea lunii octombrie de o epidemie de holera care a devastat intreaga tara. Pana acum, boala a ucis peste 3.600 de persoane in aceasta tara si alte 130.000 de persoane au fost tratate.