Moartea inexplicabila a unei tinere de 15 in timpul protestelor din Hong Kong, in urma cu un an, a devenit o sursa de conspiratii si de teorii printre protestatari dar si printre locuitorii obisnuiti ai metropolei, scrie CNN.
In data de 10 august 2019 protestele din Hong Kong, inca in plina desfasurare, zguduiau viata obisnuita a fostei colonii britanice. Multimea de oameni, lovita de gaze lacrimogene, confruntata de fortele de ordine care avansau inainte cu scuturi, s-a retras dar doar pentru putin. In timp ce gazul inainta spre ei, protestatarii experimentati si-au scos mastile si si le-au tras repede peste fete. Alti trecatori, ceva mai inceti in reactii, au tras gazul in plamani in timp ce incercau sa fuga.
Chan Yin-lam a fost una dintre cei mai putin norocosi. Intr-un clip video postat pe retelele sociale, adolescenta de 15 ani s-a plans ca doar iesise la cumparaturi, ca nu a luat parte la protest si ca nu intelege ce i s-a intamplat: „Vreau sa intreb doar cu ce am gresit? De ce trebuie sa trec prin asta?” a spus ea privind spre obiectivul camerei, cu ochii rosii si umflati din cauza gazului.
La fel ca multi rezidenti ai Hong Kong-ului, Chan a sprijinit miscarea de protest si a participat la multe dintre marsurile protestatarilor care au dus, intr-un final, la eliminarea legii pentru extradare care a dus la tensiuni intre populatia metropolei si regimul chinez. Ea nu a fost, insa, niciodata, unul dintre participantii din prima linie, a declarat mama ei ulterior, si a evitat mereu actiunea din ce in ce mai violenta care incepuse sa caracterizeze protestele.
Daca lucrurile ar fi mers altfel, este putin probabil ca Chan sa joace un rol central in cadrul protestelor – ar fi fost doar o alta protestatara care sa sustina miscarea dar fara un contact direct cu fortele de ordine.
Sase saptamani mai tarziu, insa, in dimineata zilei de 22 septembrie, cadavrul fetei a fost gasit plutind in mare, complet goala. Murise de peste 48 de ore.
Orasul conspiratiilor si lipsa de incredere endemica
Descoperirea a produs o furtuna de mediatizare si teorii ale conspiratiei. Politia a clasificat rapid cazul drept sinucidere, dar unele persoane din miscarea de protest au vorbit despre posibilitatea unei crime acuzand inclusiv autoritatile ca incearca sa musamalizeze.
La 12 luni de la moartea misterioasa a adolescentei, controversele inca nu s-au estompat, alimentate mai ales de imagini de pe camerele de supraveghere care „documenteaza” ultimii pasi facuti de Chan cu suficient de multe necunoscute pentru a permite aparitia speculatiilor si ipotezelor.
Departe de a ramane la periferia miscarii de protest, Chan a fost adoptata drept una dintre martirii ei, chipul ei fiind imprimat pe postere si pe pliante. Ce ar fi trebuit sa fie doar tragedia privata a unei familii a devenit rapid motiv de dezbatere publica cu privire la cine ar trebui sa aiba mai multa credibilitate – politia sau protestatarii.

Cadavrul fetei a fost descoperit la trei saptamani dupa un scandal in care mai multi politisti au fost acuzati de abuzuri sexuale. In contextul in care au aparut si informatii privind participarea fetei la proteste la inceputul verii, teoriile si ipotezele au inceput sa se raspandeasca online – fara dovezi. Politistii si fortele de ordine au fost acuzati ca ar fi atacat-o pe Chan, ar fi violat-o, ucis-o si apoi i-ar fi aruncat cadavrul in apele marii.
Speculatiile au continuat chiar si dupa ce mama fetei a declarat public ca si ea crede ca fata ei s-a sinucis si a cerut oamenilor sa nu se mai discute de acest caz. Declaratia ei nu doar ca nu a oprit teoriile conspiratiei, ci le-a accentuat – femeia a fost acuzata ca a complotat cu politia pentru a ascunde moartea propriei fiice: „Informatiile mele personale au fost scurse pe internet, am fost hartuita de apeluri telefonice in mijlocul noptii. Mi-a pierdut fiica, va rog nu ma mai hartuiti!”, a declarat femeia in cadrul unui interviu pentru o televiziune din metropola.
Intr-un oras in care totul este partizan si separat in functie de perspectiva politica – politicienii, companiile si celebritatile se eticheteaza fie drept pro-proteste, fie drept pro-politie, decizia de a da un interviu unei televiziuni perceputa drept apropiata de guvern a facut ca observatorii din cealalta tabara sa devina si mai convinsi de propriile conspiratii.
Ce a facut fata inainte sa moara - imaginile surprinse de camerele de supraveghere
Imaginile surprinse pe camerele de supraveghere o arata pe adolescenta ratacind fara scop in jurul unei universitati din metropola, dincolo de portul din Hong Kong. Faptul ca se stie ca acelea sunt ultimele momente in care ea s-a aflat in viata sunt cutremuratoare. In 16 clipuri video de aproape 90 de minute din seara zilei de 19 septembrie 2019, Chan pare confuza si pierduta dar nu exagerat de mahnita.
Timp de o ora intreaga fata se plimba prin campus, asteapta lifturi, trece printre studenti, iar la un moment dat isi arunca pantofii si continua sa mearga in picioarele goale. In jurul orei 7, Chan paraseste campusului, iar un trecator spune ca a vazut-o in apropierea statiei de autobuz din apropiere, insa ca nu a trecut prin zona de verificare a biletelor. Ce s-a intamplat intre acest moment si cel in care a fost descoperita in mare ramane un mister.
Familia a povestit, insa, ca fata suferea de un dezechilibru psihic si ca a avut multe momente in care auzea voci, era extrem de tensionata sau recurgea la auto-mutilare.


