Hotelierii spanioli au anuntat, luni, ca se ofera sa plateasca testele COVID ale turistilor straini, intr-un efort de a-i atrage pe vizitatori si de a salva industria turistica, puternic afectata de pandemie, scrie Reuters. Decizia vine dupa ce Marea Britanie a anuntat ca toti calatorii care sosesc in Regatul Unit din Spania vor trebui sa se auto-carantineze timp de 14 zile pentru a se asigura ca nu raspandesc virusul.

Decizia autoritatilor de la Londra este de natura sa afecteze turismul din Spania, intrucat multi cetateni britanici preferau sa-si petreaca vacantele in aceasta tara. Marea Britanie si-a motivat decizia prin cresterea cazurilor de noi infectari cu SARS-CoV-2 in Spania. Numarul cazurilor de COVID-19 s-a triplat in Spania in ultimele doua saptamani, mai ales in Catalonia, o importanta regiune turistica, si in regiunea invecinata Aragon.

Tour-operatorul TUI a anulat toate zborurile care urmau sa decoleze duminica spre Spania si Insulele Canare. Mii de britanici aflati acum in Spania vor trece de la plaja la carantina, cand revin in tara.

„Nu este doar nedrept, ci si total ilogic si lipsit de rigoare”, a afirmat CEHAT, Asociatia Hotelierilor Spanioli intr-un comunicat. Membrii CEHAT au propus, in schimb, un sistem de testare reciproca la nivel european care ar oferi o mai mare siguranta pentru calatori, muncitori si rezidentii destinatiilor turistice. "Suntem pregatiti sa suportam aceste costuri".

De la ridicarea carantinei impuse la nivel national, Spania se confrunta acum cu un nou val de cazuri de inefctare cu coronavirus bilantul zilnic apropiindu-se de 1.000 la sfarsitul saptamanii trecute. Din cele peste 280 de focare de coronavirus monitorizate de autoritati, cele mai grave sunt in orasele Barcelona, Lerida si Zaragoza.

Sursa: Digi24.ro