Curtea Supremă de la Moscova a exclus partidul „Iabloko” din alegerile pentru Duma de Stat. Formațiunea era singurul partid înscris în cursa electorală care se declară public împotriva războiului. Anularea înregistrării „Iabloko” a fost cerută de partidul „Rodina”, care a invocat, printre altele, acuzații de extremism, încălcarea drepturilor de autor și finanțare ilegală. „Iabloko” respinge acuzațiile, iar în cele opt ore cât instanța a examinat cererea, sute de oameni au protestat în fața Curții Supreme.
Așa a arătat pe parcursul zilei curtea Curții Supreme de la Moscova, unde s-au adunat peste 500 de susținători ai partidului Iabloko, care înseamnă „măr” în limba rusă. Oamenii au scandat numele formațiunii și au urmărit de pe telefoane și din fața instanței desfășurarea procesului. Printre cei veniți să susțină partidul au fost în special tineri.
„Am venit astăzi să susțin partidul Iabloko pentru că este singurul partid rămas pe buletin care apără valorile liberal-democratice și pozițiile antirăzboi.”
În interior, timp de mai multe ore, reprezentanții partidului și-au apărat dreptul de a participa la alegerile pentru Duma de Stat din septembrie. Acțiunea a fost depusă de Rodina, o formațiune naționalistă și pro-război, care cere anularea înregistrării listei electorale. Partidul pro-Kremlin își acuză adversarii de mai multe încălcări, acuzații respinse de formațiunea antirăzboi.Printre argumentele prezentate în instanță s-a numărat și folosirea unor imagini generate cu ajutorul ChatGPT. Una dintre acestea a fost publicată pe site-ul partidului și, potrivit reclamantului, ar fi fost creată cu ajutorul inteligenței artificiale. Reprezentanții formațiunii au respins însă acuzația și au susținut că simpla utilizare a ChatGPT nu reprezintă o încălcare a drepturilor de autor.
Aleksei NOVOCELOV, AVOCATUL PARTIDULUI RODINA:„Curtea Supremă de la Moscova a exclus partidul „Iabloko” din alegerile pentru Duma de Stat. Formațiunea era singurul partid înscris în cursa electorală care se declară public împotriva războiului. Anularea înregistrării „Iabloko” a fost cerută de partidul „Rodina”, care a invocat, printre altele, acuzații de extremism, încălcarea drepturilor de autor și finanțare ilegală. „Iabloko” respinge acuzațiile, iar în cele opt ore cât instanța a examinat cererea, sute de oameni au protestat în fața Curții Supreme.”
„Voi atrage atenția și asupra faptului că în dosar există și alte materiale care demonstrează în mod evident că acest conținut nu a fost creat întâmplător. În aceeași manieră și folosind aceeași stilistică au fost realizate și alte lucrări.”
Rodina a reclamat și folosirea în campania electorală a versului „Să fie mereu soare”, acuzând Iabloko că l-ar fi folosit fără acordul titularilor drepturilor de autor. Moștenitorul compozitorului Arkadi Ostrovski a declarat însă că îi permite partidului să folosească versul și că este bucuros că mesajul piesei este readus în atenție.
Rodina a reclamat și folosirea expresiei „Numai să nu fie război”, susținând că aceasta ar încălca drepturile de autor ale dramaturgului Aleksandr Volodin.
Nikolai RÎBAKOV, PREȘEDINTELE PARTIDULUI IABLOKO: „Din copilărie am fost învățat că cel mai important este să nu fie război. Ei spuneau asta nu doar pe 9 mai. Dacă cineva le-ar fi spus profesorilor mei, veteranilor de război, că încalcă drepturile de autor ale compatriotului nostru, Aleksandr Vasilievici Volodin, cred că aceștia i-ar fi spus acelui om, în calitate de foști combatanți, tot ce gândeau despre el.”
Din lista de 11 partide înscrise în cursa electrală pentru parlamentarele din Rusia, Iabloko este unicul împotriva războiului. Fapt pentru care a devenit foarte popular și mediatizat pe rețele de către tineri. Clipurile cu mere au apărut în diferite forme, de la oameni care le taie și le mănâncă până la videoclipuri în care spun pur și simplu că susțin „mărul”.
„De ați ști cât de mult iubesc merele. Este un fruct simplu de bază, dar are atâtea beneficii.”
Partidul a primit susținere și din partea opoziției ruse aflate în exil. Iulia Navalnaia le-a cerut rușilor să susțină Iabloko.
Iulia NAVALINAIA, LIDERĂ A OPOZIȚIEI RUSE: „Știm că un număr foarte mare de ruși sunt împotriva războiului. Știm că nu există o chestiune mai importantă decât încheierea cât mai rapidă a acestuia.”
Alături de partid s-au pronunțat și alți opozanți ai puterii de la Kremlin, printre care Ilia Iașin, Vladimir Kara-Murza, Liubov Sobol, Maksim Reznik și Oleg Orlov. Iabloko este unul dintre cele mai vechi partide liberale din Rusia, fondat în anii ’90, în perioada președinției lui Boris Elțin. Formațiunea a rămas în afara sistemului politic dominat de Kremlin și se pronunță deschis împotriva invaziei ruse în Ucraina. Alegerile pentru Duma de Stat sunt programate pentru 20 septembrie, când rușii vor alege 450 de deputați pentru un mandat de cinci ani.

