Sunt convins că acum – privind la ceea ce se desfășoară în politica globală – toată lumea a înțeles, în sfârșit, că dreptul internațional nu mai există. El nu mai este”, scrie ideologul rus Aleksandr Dughin într-un amplu mesaj publicat pe platforma Multipolar Press după ce SUA au lovit ținte din Venezuela și l-au extras din țară pe președintele Nicolas Maduro pentru a fi deferit justiției americane, scrie hotnews.ro.
„În consecință, un Al Treilea Război Mondial este mai mult decât probabil. Iar în 2026 este mai probabil decât în 2025 sau mai devreme. Acest lucru nu înseamnă că suntem condamnați la el; înseamnă doar că ne aflăm într-o situație foarte dificilă. Prin definiție, un război mondial îi implică pe toți sau aproape pe toți. De aceea se numește război mondial. Dar, chiar și așa, în fiecare război mondial există subiecți principali”, scrie el în textul amplu în care nu menționează însă nicăieri rolul Rusiei în destrămarea ordinii internaționale prin invadarea Ucrainei în 2022 sau anexarea ilegală a Crimeii în 2014.
. Astăzi, susține Dughin, părțile unui război mondial vor fi:
- „Occidentul colectiv, în ambele sale întrupări (liberal-globalistă și hegemonistă);
- Polii în ascensiune ai lumii multipolare (Rusia, China, India)”.

Aleksandr Dughin, FOTO: SOPA Images Limited / Alamy / Profimedia Images
Dughin vorbește de o „luptă planetară” de dorit
„Toți ceilalți sunt, deocamdată, doar un instrument”, notează Dughin, ale cărui scrieri sunt considerate o influență majoră în viziunea președintelui Vladimir Putin asupra lumii.
„Dacă dreptul internațional nu există și dacă este, prin definiție, imposibil să fie apărată lumea de la Ialta, vechea ONU și inerția bipolarității, atunci trebuie să propunem propriul nostru nou sistem de drept internațional. China face anumite încercări în această direcție, noi – într-o măsură mai mică”, scrie el cu referire la Rusia.
„Dar acest lucru este în mod clar insuficient. Poate că în acest an va trebui să participăm la o ‘luptă a tuturor împotriva tuturor’ la scară planetară, în cursul căreia vor fi stabilite viitorul, ordinea mondială corespunzătoare și sistemul de drept internațional. În acest moment, nu există niciunul. Dar trebuie să existe un drept internațional care să ne permită să fim ceea ce trebuie să fim – un Stat-Civilizație, o Lume Rusă. Acesta este lucrul care trebuie conceptualizat cât mai rapid posibil”, mai scrie Aleksandr Dughin.

