O fotografie emotionant cu cainele de asistenta al fostului presedinte american George H.W.Bush, a devenit virala pe retelele de socializare.
Fotografia, facuta duminica, îl surprinde pe Sully, un câine din rasa labrador retiever, lânga sicriul celui de-al 41-lea preşedinte al Statelor Unite, care a murit vineri la vârsta de 94 de ani, informeaza Huffington Post.
![]()
„Misiune îndeplinita”, este mesajul care însoţeşte imaginea postata pe contul de Twitter al lui Jim McGrath, purtator de cuvânt al familiei Bush.
Sully a fost special antrenat pentru a-l ajuta pe George Bush Sr. în activitaţile zilnice. El fusese primit în familia Bush în iunie 2017, cucerind inimile internauţilor cu fotografiile în care apare alaturi de fostul preşedinte.
„Gândurile noastre se îndreapta spre familia Bush în aceste vremuri grele. A fost o onoare sa i-l ofer pe Sully preşedintelui, pentru a-i fi alaturi în ultimele luni. Patriot şi vizionar, preşedintele Bush va fi mereu un erou pentru persoanele cu dizabilitaţi şi familiile lor, datorita eforturilor de a aproba Legea Americanilor cu Dizabilitaţi”, a precizat John Miller, preşedintele asociaţiei de unde provine Sully.
Dupa sarbatori, Sully va fi transferat la Centrul Militar Naţional Walter Reed.
George Bush Senior, al 41-lea presedinte american, a murit la 94 de ani, în locuinta lui din Houston.
Sursa: Huffington Post


