Un muzician care a fost urmarit de Statul Islamic in Mosul a povestit cum se chinuie oamenii sa traiasca acum in acest oras irakian care a fost distrus de razboi.
Ameen Muqdad, care a devenit cunoscut dupa ce a devenit primul artist care a cântat în Mosul, dupa eliberarea acestui oraş în aprilie 2017, a povestit pentru Russia Today ca înfrângerea jihadiştilor din Statul Islamic a fost ”un moment mareţ”, dar ca starea oraşului - dupa aceasta operaţiune - aduce aminte de ”sfârşitul lumii”.
”Ce s-a întâmplat este un adevarat dezastru. Au spus ca au eliberat acest oraş, însa ce au eliberat ei, mai exact? Au eliberat doar terenul, pamântul, nu şi oamenii, pentru ca sunt mii care mor acolo. Oraşul este distrus acum”, a spus el.
Muzicianul a trait mai mult de 2 ani sub puterea legilor Statului Islamic şi a petrecut 6 luni ascunzându-se de terorişti, dupa aceştia i-au gasit instrumentele muzicale.
Muzica a fost interzisa în capitala ”de facto” a Statului Islamic, care a strâns toate instrumentele pe care le-a gasit şi le-a dat foc în strada.
Muqdad, care traieşte acum în Bagdad, spune ca viaţa în Mosulul ”liberat” este departe de a fi o întoarcere la normalitate.
”Mulţi, foarte mulţi oameni mor din cauza sistemului medical inadecvat din oraş. Ne simţim de parca am fi uitaţi de Guvern şi de forţele internaţionale. Încercam sa ne reconstruim oraşul ... însa dezastrul este mai mare (decât asta), înţelegeţi? Civilii de acolo, ca mine, sunt foarte traumatizaţi.
Aproape ca avem sufletele zdrobite”, a mai spus artistul, care a mai precizat ca oamenii mor acolo chiar şi din cauza unor rani minore, deoarece spitalele au fost distruse şi nu exista echipamente medicale.
Forţele americane militare se retrag din Irak
Fortele SUA au început sa se retraga din Irak dupa ce autoritatile irakiene au declarat “victoria” asupra Statului Islamic, a declarat luni un purtator de cuvânt al guvernului de la Bagdad, potrivit Agerpres, care citeaza Reuters.
Fortele irakiene, sustinute de o coalitie internationala, au reusit anul trecut sa recucereasca tot teritoriul cazut sub controlul SI în 2014 si 2015, inclusiv orasul nordic Mosul, care a servit drept “capitala” de facto a militantilor.



