Incendiile de vegetatie continua sa faca ravagii in Australia. Alte 40 de focare de incendii au aparut in sud si peste 1 milion de hectare au fost parjolite.
Situatia a sporit criticile la adresa politicii de mediu a guvernului asutralian, care nu se grabeste sa ia masuri pentru reducerea poluarii, in conditiile in care industria miniera este destul de puternica. Mai multe orase, inclusiv Sydney, sunt acoperite de nori de fum dens, purtati de vant.
Metropola australiana Sydney era acoperita de o patura groasa de fum din care abia se mai zareau cladirea celebrei Opere si zgaraie norii.
Edilii celui mai mare oras australian, cu cinci milioane de locuitori, au impus restrictii la folosirea apei, din cauza secetei. De asemenea, persoanele cu afectiuni pulmonare au fost sfatuite sa nu iasa din case.
Peisajul din comunitatile afectate de incendii este apocaliptic - animale moarte, case distruse, masini si utilaje agricole calcinate, terenuri facute scrum. Totul in jur este rosiatic, din cauza prafului adus de vant. Cei care au vazut cu ochii lor infernul sunt profund marcati de cele traite.
“Eram in oras si incercam sa ies de acolo, dar nu am reusit. Am ajuns pe o sosea, dar vizibilitatea era asa de proasta incat nu vedeai nimic din cauza fumului si a prafului. Asa ca am ramas blocati acolo si nu am putut merge nicaieri.”
Pericolul s-a extins spre statul Victoria din sudul Australiei, unde autoritatile au decretat cod rosu de urgenta. Aceasta regiune a fost devastata de incendii acum 10 ani, cand si-au pierdut viata 173 de oameni. Potrivit oficialilor, cel putin 11 locuinte au fost distruse sau afectate de flacarile scapate de sub control statul Australia de Sud.
Steven Marshall, premierul statului Australia de Sud: “Mesajul meu ferm pentru locuitorii din Australia de Sud este sa fie pregatiti, sa fie siguri ca fac tot posibilul pentru a fi pregatiti pentru ca este o probabilitate foarte mare ca la un moment dat sa apara alte incendii aici in Australi de Sud.”
In ultima luna, sase oameni au murit din cauza incendiilor de vegetatie. Pericolul ramane in majoritatea regiunilor din sudul Australiei, mai ales ca temperaturile sunt chiar si de 40 de grade Celsius.


