Primii 13 ostatici israelieni - femei si copii - eliberati de Hamas au fost predati fortelor israeliene, ei fiind preluati de masini ale Crucii Rosii, conform agentiilor internationale de presa. Tot vineri, gruparea terorista a eliberat si 10 ostatici thailandezi si un cetatean filipinez, in baza unui acord separat mediat de Qatar si Egipt cu Hamas, transmite hotnews.ro.
Purtatorul de cuvant al Ministerului de Externe al Qatar, Majed al-Ansari, a anuntat, in urma cu scurt timp, ca Crucea Rosie a preluat 24 de civili retinuti in Fasia Gaza, intre care femei si copii, in cadrul acordului de armistitiu, scrie The Times of Israel.
„Un numar de cetateni thailandezi au fost, de asemenea, eliberati in afara cadrului acordului de armistitiu si sunt in prezent pe drumul de iesire din Fasie”, a spus oficialul din Qatar.
Purtatorul de cuvant al Ministerului de Externe al Qatar a precizat ca au fost eliberati 13 ostatici israelieni- dintre care unii au dubla cetatenie - impreuna cu 10 cetateni thailandezi si cu un cetatean filipinez.
„Suntem usurati sa confirmam eliberarea in siguranta a 24 de ostatici”, a transmis, de asemenea, Crucea Rosie.
Informatiile transmise anterior aratau ca vor fi eliberati astazi 13 ostatici israelieni si 12 thailandezi.
Ostaticii thailandezi au fost primii eliberati astazi de catre Hamas, scrie Haaretz, conform The Guardian. Eliberarea cetatenilor thailandezi nu face parte din acordul dintre Israel si Hamas, care a fost intermediat de Qatar.
Primul grup de 13 ostatici luati de Hamas a fost preluat cu ambulante de personal Comitetului International pentru Crucea Rosie, fiind dus la punctul de trecere a frontierei cu Egiptul, Rafah. 12 din cei 13 ostatici eliberati astazi de Hamas sunt din kibutul Nir Oz, unde in timpul atacului terorist din 7 octombrie au fost rapiti, in total, aproximativ 75 de oameni, dintre care 13 copii, scrie The Times of Israel.
Operatiunea „Heaven’s Door”
Operatiunea de preluare a primilor ostatici israelieni a fost denumita de Armata israeliana (IDF) „Heaven’s Door”, scrie The Times of Israel.
Odata eliberati din Fasia Gaza prin Egipt, ostaticii sunt dusi de IDF la Baza Aeriana Hatzerim din sudul Israelului, unde vor fi supusi unui scurt control fizic si psihic.
Armata a pregatit psihologi si experti in sanatate mintala sa-i intampine pe ostatici, dintre care multi sunt copii, iar expertii le vor explica ce s-a intamplat in comunitatea lor pe 7 octombrie cand vor crede ca este momentul potrivit.
IDF a adus telefoane pentru ostatici, astfel incat acestia sa-si sune rudele imediat dupa sosirea la Hatzerim. Ostaticii eliberati vor ramane pana la doua ore la Hatzerim inainte de a fi dusi la spital, fie cu elicopterul, fie cu microbuzul. Cei care au nevoie de ingrijiri medicale imediate vor fi dusi direct de la granita la spital, fara a merge la Hatzerim.
Familiile ostaticilor asteapta la spitale, iar in zona au fost rezervate camere de hotel.
Spitalul de copii Schneider a recomandat ca ostaticii sa ramana cel putin 48 de ore sub observatie inainte de a fi dusi acasa.
Aceeasi procedura se va desfasura in urmatoarele patru zile pentru toti cei 50 de ostatici Hamas care vor fi eliberati in urmatoarele zile.
Amintim ca Israelul ar urma sa elibereze, in baza acordului cu Hamas, 150 de prizonieri palestinieni, in timp ce Hamas ar urma sa puna in libertate 50 de ostatici luati in timpul atacului din 7 octombrie. ACordul prevede si o incetare a focului pentru 4 zile, armistitiul intrand in vigoare vineri dimineata.
Armata israeliana estimeaza ca in jur de 240 de persoane au fost rapite de Hamas pe 7 octombrie si apoi duse in Gaza.


