Sarbatoare mare in Franta. Astazi este marcata Ziua Nationala. Traditional, in aceasta zi sunt organizate parade militare si show-uri aeriene. Insa, din cauza constrangerilor bugetare, dar si din norme de securitate, defilarea a fost mai modesta decat in anii precedenti.
Parada militara s-a dat pe faimosul Champs Elysee, la Paris. Anul acesta, insa, mai putine vehicule militare au traversat bulevardul. Presa franceza scrie ca defilarea a fost mai scurta cu 15 minute, iar numarul de utilaje participante a fost redus cu 30 la suta.
Presedintele Francois Hollande a ajuns la eveniment cu o masinia militara decapotabila. El a salutat oficialii de rang inalt, apoi militarii si oamenii veniti la eveniment. Parada s-a incheiat cu show-uri aeriene care au desenat pe cer drapelul Frantei.
Cu toate economiile, costurile paradei sau ridicat la 3,5 milioane de euro. In total, la demonstratie au participat 3500 de militari, dar si sute de vehicule. Dupa atentatele teroriste de la inceputul acestui an, 10 mii de soldati sunt mobilizati pe intreg teritoriul Frantei. Sarbatoarea se va incheia noaptea tarziu cu un faimos foc de artificii.

