Ingropat in permafrostul arctic, buncarul din Svalbard protejeaza speciile de culturi agricole din toata lumea si este un magnet pentru teoriile conspiratiei. Acum, publicul poate arunca o privire inauntrul sau, relateaza The Guardian, transmite digi24.ro.
Inaltandu-se din permafrost pe versantul unui munte de pe Spitsbergen, in arhipelagul Svalbard, intrarea in „Seiful apocalipsei” este demna de un film cu James Bond. Inconjurata de zapada, gheata si, din cand in cand, ursi polari, unitatea gazduieste 1,2 milioane de mostre de seminte din fiecare colt al planetei, ca polita de asigurare impotriva unui dezastru. Este un monument pentru cei 12.000 de ani de agricultura umana si isi propune sa previna pierderea definitiva a speciilor de culturi in caz de razboi, dezastru natural sau pandemie.
Seiful global de seminte din Arctica norvegiana, care a fost lansat in 2008, este inchis publicului si este invaluit in mister, devenind subiectul a numeroase teorii ale conspiratiei pe internet. Acum, pentru a sarbatori cea de-a 15-a aniversare a seifului, toata lumea este invitata intr-un tur virtual pentru a vedea in interior vasta colectie de tuberculi, orez, cereale si alte seminte ingropate adanc in munte, in spatele a cinci seturi de usi metalice.
Congelarea lor, conceputa sa dureze pentru totdeauna, este co-administrata de guvernul norvegian, Crop Trust si NordGen, banca de gene a tarilor nordice. Semintele ar putea detine raspunsuri la provocarile agricole generate de criza climatica, speciile invazive, daunatori, modificarile tiparelor de precipitatii sau pierderea fulgeratoare a biodiversitatii. Seiful se deschide de trei ori pe an pentru a accepta noi depozite de la alte banci de seminte din intreaga lume. Oamenii de stiinta spera ca oamenii vor afla mai multe despre munca lor prin intermediul turului virtual, fara a risca sa cada prada unui urs polar.
„Este ca intr-o catedrala. Are tavane inalte si, cand stai in munte, aproape ca nu se aude niciun sunet. Te auzi doar pe tine insuti”, spune Lise Lykke Steffensen, director executiv al NordGen, care este responsabil pentru functionarea zilnica a seifului.
„Cand deschizi usa, sunt -18 grade Celsius – standardul international pentru conservarea semintelor – adica foarte, foarte rece. Apoi vezi toate cutiile cu seminte din toate aceste tari. Am fost de atatea ori inauntru si sunt inca curioasa”, adauga ea.
Camerele de depozitare sunt situate la circa 100 de metri in interiorul muntelui, sub un strat de roca de grosimi care variaza intre 40 si 60 de metri. Muntele este format din permafrost, care mentine o temperatura constanta intre -3°C si 4°C.
Zona de depozitare a semintelor are un sistem suplimentar de racire, care coboara temperatura la -18°C si o mentine constanta. Banca de seminte este alimentata cu electricitate din localitatea Longyearbyen, dar are si propiile generatoare, in caz de avarie.
Zona de depozitare propriu-zisa este formata din trei culoare, fiecare cu dimensiunea de 9,5 x 27 metri. Fiecare dintre aceste trei culoare poate depozita 1,5 milioane de esantioane de seminte, seiful avand o capacitate totala de 4,5 milioane de esantioane.











Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


