Tragedie în Italia în timpul inundaţiilor. Trei tineri, cel mai probabil români, au fost surprinşi de apele furioase în mijlocul unui râu în regiunea Udine. Două fete şi un băiat, cu vârste între 17 şi 25 de ani, au fost daţi dispăruţi. Ultimele imagini cu ei sunt sfâşietoare - îmbrăţişaţi, cei trei au fost filmaţi în mijlocul apelor învolburate, fără scăpare. Maşina lor, cu numere româneşti, a fost găsită în apropiere. Salvatorii care îi caută fără încetare speră ca cei trei să fi reuşit să se refugieze din calea puhoaielor. Imagini cu puternic impact emoţional, scrie observatornews.ro.
Potrivit Il Messaggero, cei trei tineri ar avea naționalitate română. Una dintre tinere are 20 de ani și este fiica unor români stabiliți în Campoformido (Udine).
Cealaltă fată are 23 de ani și a venit acum trei zile din România pentru a-și vizita părinții care lucrează în Udine, urmând să se întoarcă înapoi în țară.
Tânărul are 25 de ani, șoferul autoturismului BMW, ar locui în Austria, deși este domiciliat în Udine.


