Satelitii NASA au inregistrat imagini cu „explozia violenta” a vulcanului Anak Krakatau din Indonezia, care a inceput sa erupa sambata trecuta. Nu au fost inregistrate victime sau daune materiale desi vulcanul a continuat sa arunce in aer cenusa si saptamana aceasta, pana la o inaltime de circa 300 de metri.
„Locatia norului arata ca este de origine vulcanica”, a afirmat Verity Flower, vulcanolog la Centrul de Zbor Spatial Goddard (Goddard Space Flight Center) al NASA.
Alaturi de colegii lui, Flower a folosit un dispozitiv special al unui satelit al NASA pentru a masura inaltimea acestor nori de cenusa si pentru a observa forma, dimensiunea si proprietatile de absorbtie luminoasa ale particulelor din interiorul acestora.
Partea mai intunecata a darei pare sa fie la o altitudine mai mica, spre deosebire de pufurile albe stralucitoare centrate deasupra vulcanului, potrivit NASA.
„Este posibil ca particulele mai grele de cenusa emise sa ramana mai jos in atmosfera si sa fie transportate catre nord de vant. In schimb, orice apa si gaze din dara, care sunt mai usoare, ar fi transportate mai sus si s-ar condensa rapid in atmosfera”, afirma Flower, citat de Fox News.
Centrul pentru Vulcanologie din Indonezia a emis o alerta de nivel 2, ceea ce inseamna ca desi vulcanul prezinta in continuare tulburari crescute, cu potential de eruptie intr-un interval de timp incert sau este in curs o eruptie, pericolul este limitat.
Situat intre insulele Java si Sumatra, in cea mai activa zona din punct de vedere geologic de pe Pamant (situata in asa-numitul Cerc de foc al Pacificului), vulcanul Anak Krakatau a mai erupt in decembrie 2018, provocand un tsumani care a ucis peste 430 de oameni si a ranit alte cateve mii.


