Rusia a declasificat imagini secrete cu cea mai mare explozie nucleara din lume, provocata de detonarea asa-numitei “Bombe Tar” in urma cu aproape 60 de ani, relateaza vineri Reuters.
Bomba cu hidrogen, care avea forta a 50 de milioane de tone de explozibil conventional, a fost detonata in cadrul unui test in octombrie 1961, la 4.000 de metri deasupra arhipelagului izolat Novaia Zemlia, de la Cercul Arctic.
In imagini se poate vedea o imensa minge de foc si un urias nor ciuperca de 60 km inaltime dupa ce explozia a parut sa aprinda cerul. Imaginile au fost filmate din mai multe unghiuri de camere instalate la sol si la bordul a doua aeronave sovietice.
“Testarea unei incarcaturi exceptional de puternice de hidrogen a confirmat ca Uniunea Sovietica se afla in posesia unei arme termo-nucleare cu capacitatea de 50 de megatone, 100 de megatone si mai mult”, spune un narator in fata audientei.
Documentarul a fost publicat online pentru prima data de agentia pentru energie nucleara rusa Rosatom saptamana trecuta, in cadrul evenimentelor care au marcat 75 de ani de industrie nucleara in Rusia.
Dezvoltata intre 1956 si 1961 in contextul in care Uniunea Sovietica s-a angajat in cursa armelor nucleare cu SUA, asa-numita ”Tar Bomba” a fost cea mai mare bomba cu hidrogen construita vreodata si se credea ca este de 3.300 de ori mai distrugatoare decat bomba care a distrus Hiroshima.
Filmul de 30 de minute, care incepe cu mentiunea “Top secret”, prezinta toate stadiile testului, de la transportul armei de 26 de tone intr-o carcasa de bomba aeriana pe calea ferata, pana la masuratorile de dupa explozie privind nivelul de radiatii.
“Bomba Tar” a depasit de departe cea mai mare explozie pe care au efectuat-o vreodata SUA, cea a unei bombe de 15 megatone, “Castle Bravo”, detonata in Atolul Bikini in 1954.
Sursa: Stirileprotv.ro