Un tanar a impins o femeie in fata metroului din Bruxelles. Intamplarea care se putea termina tragic a avut loc in statia Rogier din capitala Belgiei in jurul orei locale 19:45, vineri seara. Din fericire, garnitura de metrou s-a oprit exact inainte sa poata lovi femeia.

Publicat:15.01.2022, 15:29

Femeia a fost impinsa pe sine in timp ce metroul intra in statie, insa ea a fost ajutata rapid de catre oamenii din jur sa se ridice, a confirmat, pentru publicatia Brussels Times, compania publica de transport STIB, care opereaza metroul.

„Conductorul a reactionat foarte bine, insa este in stare de soc, precum si victima”, a declarat Guy Sablon, purtator de cuvant pentru STIB.

Conductorul trenului a vazut persoana pe sine si a oprit exact la timp prin franarea de urgenta.

Imaginile de pe camerele de supraveghere il arata pe cel care a impins-o pe femeie si care apoi a fugit. Alti oameni ce stateau pe peron au ajutat-o pe femeie sa se ridice de pe sine si sa se urce inapoi.

Atat politia cat si serviciile de urgenta au fost sunate imediat sa intervina. Victima si conductorul metroului au fost duse la spital si dupa ce au primit ingrijirile necesare li s-a permis sa se intoarca acasa.

Incidentul a dus la intreruperea circulatiei metrourilor intre statiile Elisabeth si Arts-Loi pana la 20:15.

Faptasul a fugit imediat dupa ce a impins-o pe femeie, insa a fost intre timp arestat, a confirmat biroul procurorului general de la Bruxelles sambata dimineata.

„Multumita imaginilor cu suspectul distribuite serviciilor de politie, el a fost interceptat la cateva minute dupa, in timp ce era in statia de metrou De Brouckere”, a declarat purtatoarea de cuvant Sarah Durant.

Ca urmare a interogarii, tanarul a fost pus la dispozitia procurorului general din Bruxelles, care a cerut ca un mandat de arestare sa fie emis pentru tentativa de omor. „Magistratul care examineaza cazul va lua o decizie in termenul limita de 48 de ore”, a mai spus Durant.

Intre timp, ancheta este in desfasurare pentru a determina exact circumstantele evenimentelor si motivatia suspectului.

Sursa: